Joi, 4 ianuarie 2024, s-au împlinit nouă ani de la întronizarea în demnitatea de Arhiepiscop al Romanului și Bacăului a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. Ales ca Arhiepiscop de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 16 decembrie 2014, IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim a fost întronizat la Catedrala Arhiepiscopală din Roman la data de 4 ianuarie 2015. Ceremonia de întronizare s-a desfășurat în prezența a 21 de ierarhi ai Sfântului Sinod, a preoților și credincioșilor din întreaga eparhie.
În eparhia Romanului și Bacăului, începutul de an este marcat de aniversarea întronizării ca arhiepiscop a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, primul arhiereu ortodox român al noului mileniu, astăzi cel de al 77-lea chiriarh al acestei binecuvântate și de Dumnezeu păzite eparhii.
Joi, 4 ianuarie 2024, s-au împlinit 9 ani de la întronizarea primului arhiepiscop ales al eparhiei Romanului și Bacăului. În ziua de 4 ianuarie 2015, 21 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sute de preoți, stareți și starețe, alături de mii de credincioși au participat, la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, la slujba prin care Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim Giosanu a devenit Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
La acest moment aniversar, în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Roman a fost oficiată de soborul preacuvioșilor și preacucernicilor preoți din administrația eparhială, sub protia Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în prezența preoților din eparhiei și a credincioșilor romașcani, Sfânta Liturghie arhierească.
După Sfânta Liturghie a fost săvârșită slujba de Te Deum de către Preasfințitul Părinte Andrei, în semn de mulțumire adresată lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Eparhiei Romanului și Bacăului și a Chiriarhului său.
La finalul slujbei de Te Deum, părintele consilier eparhial Ilarion Mâță a dat citire mesajului Preasfericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis Ierarhului, preoților și credincioșilor din Eparhia Romanului și Bacăului la acest moment aniversar.
În cuvântul de prețuire adresat Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, intitulat „Arhiereul-străjerul credinței și apărătorul idealurilor duhovnicești”, Preasfințitul Părinte Andrei a rememorat câteva aspecte din evoluția duhovnicească de la intrarea în mănăstire și până la treapta arhieriei a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și a zugrăvit profilul misionar al celui de-al 77-lea ierarh al Romanului, care s-a străduit în cei 9 ani de slujire să împlinească în faptă și cuvânt lucrarea de arhiepiscop al uneia dintre cele mai însemnate eparhii din Patriarhia Română. Apoi, Preasfinția sa a vorbit despre identitatea în Hristos a credincioșilor și rolul fundamental pe care îl are episcopul în Biserică, de a actualiza lucrarea lui Hristos în comunitate.
În cuvântul adresat de Înaltpreasafințitul Părinte Ioachim au fost adresate mulțumiri Preasfințitului Părinte Andrei, preoților și credincioșilor din Eparhie și au fost aduse în actualitate fapte ale câtorva dintre marile personalități ecleziastice care au păstorit pe scaunul vlădicesc de la Roman, care au făcut parte din șirul celor 76 de ierarhi predecesori, ce au asigurat continuitatea neîntreruptă a harului de-a lungul a peste șase secole de istorie.
La finalul evenimentului au fost oferite Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim florile recunoștinței din partea administrației eparhiale, a oficialităților prezente și a preoților și credincioșilor.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Paraschevi” a Catedralei arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.
Sursă: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului