Astăzi, 26 Iunie 2016, zi de sărbătoare la Schitul Mănăstirii Toplița de la Gura Izvorului din județul Harghita care poartă hramul „Duminica Tuturor Sfinților” la care sub protia Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei un sobor de preoți și diaconi au slujit Sfânta Liturghie.

Piatra de temelie a acestui locaș a fost pusă în anul 2000 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioan. Un număr mare de credincioși din Toplița și localitățiile învecinate au participat astăzi la această binecuvântată zi de sărbătoare închinată Tututor Sfinților.

În timpul Sfintei Liturghii a fost tuns în treapta de rasofor, tânărul David, care a ascultat de cuvântul Mântuitorului care spune „Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie” (Matei 8,34).

Schitul a primit în dar un clopot cu o greutate de 500 de kg care a fost sfințit și binecuvântat astăzi de către Preasfințitul Andrei pentru a putea fi așezat în clopotnița de la intrarea în curtea locașului de cult.

Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej le-a vorbit credincioșilor prezenți despre asemănarea omului cu Dumnezeu „Sfinții au fost oameni pământeni ca și noi dar spre deosebire de noi s-au luptat cu păcatele și au ajuns casnicii și prietenii Lui Dumnezeu dar și mijlocitori ai noștri către Preasfânta Treime”.

 

Consilier Comunicații Media Alexandru Moroianu