În Ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, Vecernia a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei după care a avut loc tunderea în monahism a fratelui Daniel Macarie care a primit numele de Dometie.
La Mănăstirea Făgețel a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, cu ocazia hramului „Intrarea Domnului în Ierusalim” a bisericii de la demisolul bisericii mari din incinta sfintei mănăstiri.
Cu această ocazie monahul Dometie a fost hirotonit ierodiacon, iar preacuviosul ieromonah Lazăr hirotesit duhovnic și protosinghel.
La sfârșitul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Gurie a rostit un bogat cuvânt de învățătură în care a subliniat :„ Mântuitorul Iisus Hristos a intrat triumfal în Ierusalim. Iudeii credeau că se instalează ca împărat eliberându-i de robia romană. Cei care i-au cântat „Osana întru cei de sus, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului” peste câteva zile îl vor osândi și-l vor răstigni.”
Preasfințitul Părinte Andrei a mulțumit Preasfințitului Gurie pentru dragostea cu care a răspuns invitației de a fi împreună la hramul Sfintei Mănăstiri. A mulțumit preacuvioșilor și preacucernicilor părinți împreună slujiri, maicii starețe Miriam și grupului de maici de la Mănăstirea Izvoru Mureșului care au dat răspunsurile la strană în cadrul Sfintei Liturghii și tuturor credincioșilor prezenți.