Astăzi 25 Martie 2017, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Buna Vestire” din Municipiul Sfântu Gheorghe care și-a serbat hramul, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus: „Praznicul de astăzi este unul dintre cele mai vechi praznice atestate scripturistic, patristic și istoric. Scripturistic, el este legat de plinirea vremii „Iar când a venit plinirea vremii Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie”(Galateni 4;4). Patristic, avem documente rămase de la Patriarhul Proclu al Constantinopolului și de la Episcopul Vasile de Seleucea – Predici rostite în cinstea Maicii Domnului. Istoric, acest praznic a apărut în urma Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes din anul 431. Prin nașterea Fiului Lui Dumnezeu, Duhul Sfânt a făcut-o pe Maica Domnului chivot sfințit al lui Dumnezeu, de aici și pururea fecioria ei proclamată la Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol în anul 553. Întruparea Fiului lui Dumnezeu a fost anticipată de proorocul Isaia:„ Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel. ”Convorbirea dintre Îngerul Gavriil și Maica Domnului, consemnata de Evanghelistul Luca în Capitolul I este cuprinsă întreaga Revelație a Întrupării. Prin cuvântul „fie” are loc întruparea și nașterea Mântuitorului în care stă ascunsă taina răscumpărării noastre din robia păcatului.”
La sfârșitul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a rostit o rugăciune de mulțumire și a binecuvântat lucrările de zidire a bisericii care au început în urmă cu 10 ani. A fost prima Sfântă Liturghie săvârșită în locașul de cult. Părintele Stoia Alexandru, parohul comunității euharistice din Dobolii de Jos, protopopiatul Sfântu Gheorghe Județul Covasna, a fost hirotesit duhovnic. Preasfinția Sa a binecuvântat și a felicitat pe cei doi preoți parohi, Părintele Cucu Vasile și Părintele Ciobanu Gheorghe, Consiliu Parohial, ctitorii și binefăcătorii care s-au implicat la terminarea lucrărilor de zidire și înfrumusețare a bisericii.