Sâmbătă, 14 Mai 2016, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit la Mănăstirea Izvorul Mureșului care la Duminica Mironosițelor își serbează hramul Altarului de vară din înaintea Sfintei Mănăstiri. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de preoți și diaconi conduși de Preasfinția Sa.
Răspunsurile la strană au fost date de corul maicilor din Sfânta Mănăstire. În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a tâlcuit credincioșilor prezenți pericopa Evanghelică referitoare la Duminica Mironosițelor : „ Femeile mironosițe nu aveau pe nimeni dintre oameni care să le ajute să prăvălească piatra de la ușa mormântului, Dumnezeu a trimis înger din ceruri, la duioasa lor iubire și evlavie pentru Iisus cel răstignit, Dumnezeu răspunde cu iubire milostivă și ajutorul Său. Ajutorul neașteptat a venit de la Dumnezeu care deschide mormântul lui Iisus și sufletele goale ale mironosițelor, pentru a vedea că a fost răsturnată puterea morții și arată biruința vieții veșnice. A fost întâlnire cu neobișnuitul, cu sfințenia lucrării cerești în pământ și pe pământ, s-a adăugat uimire și bucurie mare. Biruitorul morții și izvorul bucuriei ne întâmpină încă din lumea aceasta cu bucuria vieții veșnice”.
Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să fie apostoli în familiile frățiilor lor asemenea femeilor mironosițe.
Consilier Comunicații Media Alexandru Moroianu