Astăzi, în Duminica a 6-a după Rusalii, când în cadrul Sfintei Liturghii citim pericopa evanghelică a vindecării paraliticului din Capernaum, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul locului a vorbit despre Pericopa Evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei care s-a rostit astăzi, în cadrul dumnezeieștii liturghii.

„Am ascultat astăzi Pericopa Evanghelică de la Sfântul Apostol Matei din capitolul 9, versetele de la 1 la 8. Evanghelia se numește Vindecarea slăbănogului din Capernaum. Mântuitorul Iisus Hristos venea din ținutul Gherghesenilor, unde a vindecat doi demonizați. Pe Fiul lui Dumnezeu, Betleem-ul L-a născut, Nazaretul L-a crescut, iar Capernaum-ul era orașul în care locuia, „Intrând în corabie, Iisus a trecut și a venit în cetatea Sa”( Matei 9, 1). Casa în care a intrat Mântuitorul Hristos s-a umplut de mulțime de oameni dintre care cărturari și farisei care căutat să Îl prindă în cuvânt. Alții dintre ei mergeau să-L asculte, alții să-L vadă, iar alții să se vindece. Un slăbănog paralizat a fost adus pe patul său (rogojină) de suferință în această casă, pentru a primi vindecare și iertare de la Mântuitorul Hristos. „Și iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Și Iisus, văzând credința lor a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” (Matei 9, 2) În cuvintele acestea se găsește toată esența faptei pe care Dumnezeu Omul a făcut-o cu slăbănogul. Iisus rostește cuvintele –  Îndrăznește fiule! Iertate sunt păcatele tale!, cuvinte care îi surprind pe toți cei de față. Cărturarii și fariseii ziceau în sinea lor despre Acesta că hulește. Dar ei nu l-au socotit pe Iisus Hristos trimisul lui Dumnezeu pe pământ, judecând astfel că Dumnezeu Omul nu poate ierta păcatele oamenilor. Gândurile lor însă au fost auzite de către Fiul lui Dumnezeu și le spune celor care huleau în gândul lor: „Pentru ce cugetați rele în inimile voastre?”(Matei 9, 4). Evanghelistul Matei ne relatează în versetele cinci și șase despre un lucru foarte important, cel care a fost adus pe pat își ia patul (rogojina) și umblă în văzul tuturor mergând la casa sa. Sfântul Ioan Gură de Aur, cugetând la comportamentul cărturarilor și a fariseilor, ne spune: „Iudeii chinuiți de răutate, voind să-L învinuiască pe Fiul lui Dumnezeu au făcut fără voia lor să strălucească minunea vindecării slăbănogului, iar Domnul iscusit fiind S-a folosit de invidia lor spre a face vădită minunea.” Fiul lui Dumnezeu i-a vindecat trupul slăbănogului, dar în același timp i-a tămăduit și sufletul și toți se mirau și slăveau pe Dumnezeu.

În gândul celor care au hulit, ni se dezvăluie unul dintre marile păcate ale judecății, pe care noi oamenii le facem și anume acelea „în care omul preferă propriile lui cugetări judecății lui Dumnezeu”. Dumnezeu este cercetătorul și vindecătorul sufletelor noastre, adesea îl punem pe Dumnezeu în locul oamenilor, iar pe oameni în locul lui Dumnezeu. Să cugetăm cele ale lui Dumnezeu, să cugetăm dacă Dumnezeu ar fi în locul nostru, ar face la fel ca noi? Ce ar face Dumnezeu?”

Poporul binecredincios, pregătit pentru a primi Sfintele Taine, s-a împărtășit cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cântările liturgice au fost date de către Corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu