În Duminica după Înălțarea Sfintei Crucii, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, au sfințit Altarul Paraclisului cu hramurile „Sfântul Ierarh Iosif de la Partoș, Mitropolitul Banatului” și „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” de la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei”, din satul Berivoi, comuna Recea, județul Brașov.Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe o scenă amplasată lângă biserică. În soborul slujitor s-au aflat Arhim. Calinic Teslevici, exarhul mănăstirilor, Pr. Iulian David, protopop de Făgăraș, Arhim. Iosif Toma, duhovnicul așezământului monahal, împreună cu alți slujitori ai Sfintelor Altare.

La Sfânta Liturghie arhierească au participat, alături de oficialități locale, atât credincioșii din localitățile apropiate de mănăstire, cât și pelerini veniți din mai multe zone ale țării.

În cuvântul de învățătură, rostit după sfințirea Altarului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a vorbit despre rânduiala sfințirii Sfintei Mese prin așezarea de sfinte moaște și ungerea cu Sfântul și Marele Mir.

„Astăzi nu am binecuvântat doar lucrările efectuate, între care se numără și pictura, ci am binecuvântat Sfânta Masă. Lumina de la candela aprinsă pe Sfânta Masă a fost împărțită tuturor, exact ca în ziua Învierii, pentru că minunea Învierii și a Sfintelor Pătimiri vor fi împreună comemorate, vor fi împreună actualizate prin Sfânta Liturghie, prin jertfa cea fără de sânge care se va săvârși pe Masa Altarului. Prima Evanghelie pe care am citit-o la intrare ne arată temelia credinței noastre, pe care a mărturisit-o Sfântul Apostol Petru când a fost întrebat:«Cine ziceți voi că sunt Eu, Fiul Omului?» și a zis: «Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu».[…]În piciorul Sfintei Mese am pus moaște de sfinți și Actul de târnosire, care va da mărturie peste veacuri despre această lucrare. Apoi Masa Altarului a fost spălată cu apă sfințită, a fost înmiresmată cu apă de trandafiri, a fost unsă cu Sfântul și Marele Mir, ca mai apoi ea să devină, în momentul sfințirii,mormântul Învierii Mântuitorului Hristos. Așa cum Mântuitorul, înainte de a fi pus în mormânt, a fost uns cu smirnă și aloe, cu mirodenii, tot așa și Sfânta Masă este unsă cu Sfântul și Marele Mir.”, a spus ierarhul.

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre Luarea Crucii și urmarea lui Hristos, așa cum reiese din Evanghelia Duminicii de după Înălțarea Sfintei Cruci.

„În cadrul Dumnezeieștii Liturghii am ascultat o pericopăevanghelică care se citește și în Duminica a treia din Postul Mare, când Biserica noastră, la jumătatea Postului, ne așază la umbra Crucii lui Hristos. Știm cu toții că Sfânta și de–viață–făcătoare Crucea Domnului are un rol deosebit de important în viața noastră, în viața Sfintei Biserici. Ea este altarul pe care s-a jertfit, așa cum mărturisim în Crez, «pentru noi și pentru a noastră mântuire», Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.

Spune Evanghelia de astăzi: «Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și Să-mi urmeze Mie.» (Mc 8, 34). Observăm că Mântuitorul Iisus Hristos ne lasă libertatea de a alege. Mântuitorul Iisus Hristos nu este nemulțumit dacă omul nu voiește să Îi urmeze Lui. Mântuitorul ne face o invitație: «dacă dorește cineva să vină după Mine», apoi continuarea «să se lepede de sine»este un act foarte responsabil.”, a spus Preasfințitul Părinte Andrei.

La axion a fost rostită o rugăciune de binecuvântare a noului clopot al mănăstirii, iar la finalul Sfintei Liturghii,diaconul Ovidiu Fătu a fost hirotesit arhidiacon. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a oferit monahiei Procopia Huza, stareța așezământului monahal, Ordinul „Anastasia Șaguna”, dlui arhitect Mărgărit Chelbea, Ordinul ctitoricesc „Mitropolit Ioan Mețianu” pentru laici și dlui Ioan Opriș, Ordinul „Dimitrie Cunțan”, iar binefăcătorii mănăstirii au primit acte de cinstire.

***

Lucrările la noul Paraclis au fost inițiate de către Arhim. Iosif Toma în anul 2009, cu sprijinul credincioșilor din împrejurimi și al Secretariatului de Stat pentru Culte prin mijlocirea domnului Conf. Univ. Dr. Adrian Nicolae Lemeni, la acea vreme Secretar de Stat pentru Culte. Proiectul locașului de cult a fost realizat de către domnul arhitect Mărgărit Chelbea din Brașov.

Din anul 2016, așezământul monahal a fost transformat în mănăstire de maici, fiind rânduită stareță monahia Procopia Huza, sub a cărei coordonare s-au realizat noi lucrări de înfrumusețare a locașului de cult. Între anii 2020 și 2024, Paraclisul a fost pictat în tehnica fresco de către maica stareță Procopia Huza, ajutată de celelalte viețuitoare ale mănăstirii. Portretele votive au fost realizate de către pictorul Mihai Zigman din Brașov. Iconostasul a fost realizat din lemn de frasin de către Pr. Dan Alexandru Streza, iar stranele au fost confecționate de către Ierom. Dosoftei Matei. Paraclisul a fost împodobit cu policandre noi și cu cele necesare serviciului liturgic.

Sursă: Mitropolia Ardealului