Vineri, 15 Martie Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură:„ Sfânta Biserică a hotărât prin Canonul 52 al Sinodului Trulan rânduiala ca în toate zilele Postului Mare în afară de Sâmbătă și Duminică și ziua Bunei Vestiri să se sâvărșească Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite numită și a Sfântului Grigore Dialogul. Ea se săvârșește seara la vecernie ca după ziua de lucru postind să ne împărtășim cu Sfintele Taine. Această perioadă este potrivită pentru învierea lentă a sufletului din moartea păcatului.”
Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei