Sfântul Apostol Simon Zilotul, pomenit anual în 10 mai, este considerat ocrotitorul căsătoriei.
Sfântul a primit acest supranume datorită faptului că, potrivit tradiţiei bisericeşti, el nu a fost nimeni altul decât mirele din Cana Galileii.
La acea nuntă care a intrat în istorie, Domnul Iisus Hristos a săvârşit prima Sa minune: prefacerea apei în vin (Ioan 2:1-11).
Sfântul Simon și-a lăsat casa, părinții și mireasa și a urmat Mântuitorului împreună cu ceilalți apostoli. Pentru aceasta s-a numit „Zilotul”, adică „zelosul” sau „cel plin de râvnă”.
O parte din moaştele sale se află în Bucureşti la Biserica Podeanu (situată în apropierea Pieţei Chibrit).
Foto credit: sandufloarea.ro