Preacuviosului cin monahal,

Preacucernicilor Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,

Stimate autorităţi,

Iubiţi fraţi si surori întru Domnul,

 Raiul cel închis, azi iar s-a deschis!

 Cu părintească dragoste vă chem și în această zi sfântă să mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem acest, „Praznic luminat, care noi cu drag l-am așteptat”. Pentru a simți deplin bucuria Crăciunului, patruzeci de zile    ne-am pregătit cu post și rugăciune, pe care le-am exprimat și în postul acesta prin cântece frumoase și prin colindele noastre vechi moștenite de la părinții și străbunii noștri. Prin colinde ne-am curățit și ne-am întărit gândurile, prin post ne-am sfințit sufletul și trupul, cu Sfintele Taine, ne-am dezbrăcat de hainele cele rele și ne-am îmbrăcat în hainele faptelor bune, ale virtuților bineplăcute lui Dumnezeu.

Așa ne-am apropiat de seara Praznicului Nașterii Domnului, care este cea mai frumoasă seară din an. În această seară, creștinul evlavios simte că se întâlnește cu Dumnezeu. De-a lungul timpului, în această seară casa bogatului sau casa săracului  se prefăcea în palat împărătesc. Ograda, satul românesc, orașul, în această seară parcă erau „Grădina Raiului”, prin care se auzeau pașii lui Dumnezeu, se auzea glasul Lui, strigându-l pe fiecare om, așa cum l-a strigat pe Adam în Rai: „Adame, unde ești?” (Facere 3, 9)[1].

Ce frumos să facă Bunul Dumnezeu apelul și creștinul să răspundă: Prezent Doamne, sunt aici! Pentru Dumnezeu fiecare om este un Adam, fiecare om este un fiu al Său. În această seară sfântă, omul vede în fața lui drumul deschis spre Rai, iar Raiul îl așteaptă cu porțile deschise. Pentru că Tatăl cel Ceresc S-a îndurat de om și a trimis pe „Fiul Său cel Unul Născut” (Ioan 3, 16), să îmbrace trup omenesc, să se nască într-o peșteră săracă, dintr-o Fecioară Preacurată. Tatăl L-a trimis pe Fiul Său „să se nască și să crească, să ne mântuiască”, după cum mărturisim în frumoasa colindă. De aceea, de când S-a născut Fiul lui Dumnezeu pe pământ, de când Împăratul Cerului s-a născut în lume, toate s-au umplut de lumină, Cerul s-a deschis, îngerii au coborât în Peștera din Bethleemul Galileii și au cântat: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).Mii de ani omenirea a așteptat ziua aceasta de care ne bucurăm noi acum , ziua Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru aceasta noi, smeriți ne plecăm frunțile și să-I mulțumim lui Dumnezeu, Tatăl nostru Cel din Ceruri, pentru toate binefacerile Sale, dar mai ales pentru că L-a trimis pe Fiul Său să caute oaia cea pierdută, să-L caute pe fiul rătăcit. Aceasta este pricina bucuriei pe care o trăim noi în fiecare an la Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

La această sărbătoare, bătrânii întineresc și devin copii, sufletește, ascultând „Colindul sfânt și bun”. La acest Praznic luminat, copii și tinerii devin ca niște bătrâni înțelepți, care merg din casă-n casă pentru a vesti tuturor că „astăzi S-a născut Cel fără de-nceput, cum au spus proorocii”. Să vestească din casă în casă să s-a deschis din nou Raiul. Veste pe care o aduc colindătorii, tineri și vârstnici.

Cu smerenie și cu multă credință să-I mulțumim acum lui Dumnezeu pentru toate darurile și binefacerile care s-au revărsat peste noi în acest an binecuvântat, Să-I mulțumim pentru acest Mare Praznic al Nașterii Mântuitorului. Se cuvine ca la acest Praznic să-I mulțumim Bunului Dumnezeu și pentru frumosul și îmbelșugatul an pe care L-a dat țării noastre, an care acum se încheie. Milostiv a fost față de noi cei ce trăim în această parte de țară. În timp ce în alte părți din țară și din lume au fost multe și mari nenorociri, secetă, grindină și inundații, războaie și răzmerițe înspăimântătoare, ucideri a mulți oameni și copii nevinovați în țara vecină Ucraina, noi din mila lui Dumnezeu, am fost ocrotiți de toate acestea. Să-I mulțumim Preabunului Dumnezeu de toate și pentru toate darurile pe care le-am primit. Așa cum am făcut și până acum și de acum înainte să nu-L supărăm pe Dumnezeu, ci să cinstim Ziua Domnului și sărbătorile, să cercetăm Sfintele Mănăstiri și biserici să-L lăudăm pe Dumnezeu ziua și noaptea. Să nu uităm de cei bolnavi, bătrâni și săraci, să ne aducem aminte de cuvântul pe care L-a spus Fiul lui Dumnezeu: „Când veți face toate acestea celor mai mici ai mei, mie mi-ați făcut” (Matei 25, 45).

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că sufletul creștinului trebuie să fie fecioară și mamă, adică fecioară prin curăția lui și prin credincioșia lui față de Dumnezeu, iar mamă prin naștere de virtuți ca bunătatea, smerenia, sfințenia, milostenia. Să avem suflet de fecioară păstrând dreapta credință și suflet de maică prin săvârșirea de fapte bune. Dacă sufletul nostru este plin de iubirea lui Hristos, el naște și cultivă virtuți și fapte bune.

Ce poate fi mai frumos decât acest cuvânt Mie mi-ați făcut, spus de Cel ce este Dumnezeu și Care făcându-se om, S-a născut prunc, S-a identificat cu toți copii din lume și a purtat sarcinile tuturor muritorilor. Una din însușirile firii umane este să fim sociabili, așa cum ne învață Sfântul Vasile cel Mare: „Căci nimic nu este mai propriu naturii noastre decât să fim sociabili între noi, să ne folosim unul de altul și să iubim pe semenul nostru”[2].

Trebuie să-i iubim pe semenii noștri fără nici o deosebire după cum ne învață Pruncul Dumnezeiesc: „Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu pe voi” (Ioan 15, 12). Creștinul are datoria de a se îngriji se semenii săi, cu atât mai mult are obligația morală de a se preocupa de cei aflați în nevoi sau de cei care nu se pot descurca singuri, copii și bătrâni, așa cum arătăm profunzimea trăirii creștinești. Comunitatea euharistică tradițională s-a preocupat dintotdeauna de persoanele vârstnice, considerându-le pe aceste nu o povară, ci un izvor de binecuvântare, tezaur viu al tradiției bisericești, dar și iubirea și buna creștere a tinerilor. Rugăciunea bătrânilor este izvorul înțelepciunii lor, dar și binecuvântare pentru familiile lor și obștea creștinească. Marele Ioan Hrisostom ne spune: „Slăbiciunea trupului nu vatămă cu nimic tăria credinței. Podoabă a Bisericii este căruntețea gârbovă unită cu credința întraripată. De ea se bucură în mod deosebit Biserica”[3]. Bătrânețea trebuie înțeleasă și ca fiind vârsta la care ne apropiem de sfârșitul călătoriei pământești, când Domnul Iisus Hristos ne conduce la Casa Tatălui Ceresc.

Din nefericire, astăzi, avem sate cu case pustii… sunt foarte mulți bătrâni care trăiesc în multă însingurare, în izolare de comunitate, simțindu-se cumva nefolositori acesteia, sau traumatizați de propria îmbătrânire, ajung la desnădejde și la respingerea din partea tinerilor. „Tinerii și vârstnicii au nevoie unii de ceilalți, bătrânii au nevoie de o mângâiere și de un cuvânt de îmbărbătare, iar tinerii au nevoie de înțelepciunea, răbdarea și puterea de rugăciune a bătrânilor. Vârstnicii, prin maturitatea lor duhovnicească, pot ajuta mult la păstrarea valorilor creștine, în cultura noastră, pentru a fi armonie în societate și în familie”[4]. Cu aceste gânduri întâmpinăm anul 2023, An omagial al pastorației persoanelor vârstnice, dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Bucuria noastră de acum, de la acest Praznic, va fi deplină numai când ne vom înfrăți cu toți oamenii de pe Pământ, când ne vom ruga mereu pentru pacea a toată lumea și pentru mântuirea tuturor.

Iubiți frați întru Hristos, vă împărtășim binecuvântări din binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu.

Mă rog fierbinte Bunului Dumnezeu pentru anul care vine, spre a fi un an mai bun, binecuvântat, să fie pace între popoare și cu bucurii duhovnicești între generații, între tineri și părinți, sau între nepoți și bunici.

 

Al vostru, de tot binele voitor,

stăruitor în rugăciune către Pruncul Născut din Fecioară,

pentru pace și bunăvoire

 

† Andrei

Episcopul Covasnei şi Harghitei

 

[1] Biblia, EIBMO, București, 2013.

[2] Sfântul Vasile cel Mare, „Regulile mari”, 31 în Scrieri II, PSB, EIBMOBOR, 1989, p. 225.

[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, în „Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laude la sfinți”, Pr. Prof. Dumitru Fecioru, București, EIBMOBOR, 2002, p. 559.

[4] Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Calendarul Creștin Ortodox 2023.