În Duminica după Înălțarea Domnului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie în pridvorul Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus: „Un fragment din cuvântul de rămas bun de la ucenicii săi este relatat de Sfântul si Evanghelist Ioan care l-am ascultat în cadrul Dumnezeieștii Liturghii. Mântuitorul Iisus Hristos își îndreaptă ochii către Ceruri și îi adresează Tatălui Ceresc o rugăciune: „Pe cei ce mi I-ai dat, I-am păzit și nu a pierit nici unul dintre ei decât fiul pierzării” (Ioan 17; 12). Domnul Iisus se referă la viața cea veșnică, noțiunea de mântuire la care trebuie să aspirăm cu toții: „Și aceasta este viața veșnică: Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (Ioan 17; 3). Iisus Hristos este imaginea lui Dumnezeu pe pământ.
Cum poate Dumnezeu să fie cunoscut? Avem mai multe căi, prin natură vedem lucrul mâinilor Sale: „Cerurile spun Slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria” (Psalmul 18; 1). Prin Sfânta Scriptură insuflată de Duhul Sfânt, Vechiul Testament și Noul Testament. Învățătura Domnului Hristos a fost desăvârșită ucenicilor prin lucrarea Duhului Sfânt. Cei patru evangheliști au scris evangheliile sinoptice, 14 epistole ale Sfântului Apostol Pavel – pauline, epistolele sobornicești și apocalipsa.
Mai este nevoie de altceva pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu? Evangheliile au fost scrise după 20 de ani de la Înălțarea Domnului la Cer, în limba aramaică apoi traduse în greaca veche. Aproximativ 100 de ani de la Înălțarea Domnului la Cer, Sfântul Evanghelist Ioan scrie apocalipsa. Până la scrierea evangheliilor, cuvintele, învățăturile, minunile Domnului Iisus s-au păstrat prin viu grai, tradiția sau predania, deci avem două izvoare de cunoaștere a lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.
Sfânta Scriptură nu poate fi înțeleasă și tâlcuită decât de cei pregătiți teologic, întăriți în credință, har de la Dumnezeu, viață sfântă și smerenie multă, altfel devenim sectari. Sfinții Părinți care s-au adunat în soboare ecumenice au stabilit dogma Sfintei Treimi, cinstirea icoanelor și lucrările sacramentale în Sfânta Biserica. Primul Sinod Ecumenic îl sărbătorim astăzi între sărbătoarea Înălțării și sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, când în anul 325 la Niceea lângă Constantinopol a fost stabilită Dogma Sfintei Treimi, primele 7 articole din Crez, data Paștelui, 20 de canoane bisericești și erezia lui Arie preot în Alexandria care interpreta Sfânta Scriptură în mod raționalist a fost condamnat el și învățătura lui.
Pentru noi poporul român, istoria și credința în Dumnezeu ne-a ținut vii ca neam în urcușul spre mântuire.”
Răspunsurile la strană au fost date de către o parte din membrii Coralei „Pocrov” a Catedralei Episcopale.