Frumusețea cântării corale a stranei parohiei a îmbogățit desăvârșit lucrarea sacramentală, glasurile credincioșilor devenind asemenea unuia, care are un singur scop, anume de a-L lăuda pe Dumnezeu.

         În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a adus în fața sufletelor pregătite de a primi sămânța cea bună spre rodire, chipul omenității căzute prin greșeli, dar care prin încredințarea vieții în Hristos, și prin Biserică poate să-și recapete sănătatea paradisiacă a harului pierdut: „Lumea de astăzi este o lume a harababurii, o lume plină de răutăți, dar maica noastră Biserica nu ne dă pierduți, ci ne așteaptă ca o mamă bună să mângâie tot creștetul cel plecat ce i se închină. Vedeți frățiile voastre, păcatul nu face altceva decât să ne depărteze de Dumnezeu, să ne orbească și să ne surzeasă față de cele sfinte. Minunile săvârșite de Mântuitorul în Capernaum, satul Său, asupra orbilor și surdului reprezintă slobozirea naturii umane căzute din toate locurile și din toate timpurile de sub puterea diavolilor, prin credință, deoarece toți cei vindecați erau întrebați: Credeți voi că pot Eu să fac aceasta? Răspunsul fiind: Da Doamne!. Îngemănarea cu suferinzii din pericopa evanghelică de astăzi, după trup și natură, însemnează marea iubire de oameni a lui Dumnezeu, care prin Întruparea Sa, ne-a redeschis nu numai ochii și urechile, ci și Raiul.”

 

A consemnat Pr.drd.Panciu Laurențiu-Gabriel

Secretar Eparhial