Joi, 16 iunie 2022, la Centrul Eparhial din municipiul Miercurea-Ciuc, s-a desfășurat ședința de constituire a noii Adunări Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, pentru perioada 2022-2026.
Au participat Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, consilierii eparhiali, părinții protopopi, precum și membrii aleși ai acestui for bisericesc, clerici și mireni.
În deschidere, Ierarhul a adresat tuturor un cuvânt de bun venit, a susținut meditația duhovnicească intitulată: „Rugăciunea aduce multe bucurii” și a prezentat importanța existenței și lucrării acestui for deliberativ în viața Eparhiei, amintind de faptul că Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale unei eparhii.
Au fost verificate și validate mandatele membrilor clerici și mireni aleși, iar în continuare, cu consimţământul Adunării Eparhiale, Ierarhul a desemnat trei secretari, un preot şi doi mireni, după care s-a făcut apelul nominal, astfel fiind declarată constituită Adunarea Eparhială pentru mandatul 2022-2026.
De asemenea, cei 10 clerici și 20 de mireni au fost repartizați pe comisiile permanente: comisia administrativ-bisericească, comisia culturală și educațională, comisia economică, bugetară și patrimonială, comisia social-filantropică și comisia organizatorică, juridică și de validare.
Membrii Adunării Eparhiale au aprobat și componența Consiliului Eparhial și au fost desemnați delegații, un cleric și doi mireni, ca reprezentanți ai Episcopiei Covasnei și Harghitei în Adunarea Națională Bisericească, cărora li s-au înmânat mandatele de delegare.
În continuare au fost aleși membrii Consistoriului Eparhial, precum și membrii Consistoriului Eparhial Monahal desemnați de Chiriarh.
De asemenea, pe ordinea de zi au figurat și unele probleme administrative de la unitățile bisericești din Eparhie, aflate în competența Adunării Eparhiale și a Consiliului Eparhial.
În luările de cuvânt care au urmat a fost apreciată activitatea Episcopiei prin implicarea nemijlocită a Chiriarhului, a aparatului administrativ de la Centrul Eparhial și de la Protopopiate, precum și a unităților bisericești prin preoți și bunii credincioși, și s-a accentuat necesitatea consolidării bunelor legături instituționale între Biserică și instituțiile de stat locale și județene în Covasna și Harghita.
În încheiere, Chiriarhul a adresat un cuvânt de mulțumire, de apreciere și de binecuvântare membrilor Adunării Eparhiale în mandatul 2022-2026, cu îndemnul părintesc de implicare responsabilă a tuturor în buna desfășurare a vieții bisericești din Eparhia Covasnei și Harghitei.
Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu