Sâmbătă 21 Mai 2016, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit la Schitul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Comuna Dumbrăviora Județul Mureș, metoc al Mănăstirii Toplița din Județul Harghita, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. Răspunsurile la strana au fost date de corala Anastasios din Târgu Mureș.

În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus: „Victoria Împăratului Constantin cel Mare a fost pusă sub semnul Sfintei Cruci imprimat pe steagurile de luptă cu inscripția : „In hoc signo vinces” care înseamnă ”Cu acest semn vei învinge” dat de Dumnezeu pe bolta cerului în amiaza mare. Din vremea Sfântului Constantin cel Mare avem noi praporii în Sfânta Biserică. Această victorie a decis definitiv eliberarea creștinismului de persecuția romană. Dacă am analiza activitatea Sfântului Constantin am deduce că politica lui religioasă a fost caracterizată prin trei fapte importante : a) Edictul de la Mediolan b) Mutarea capitalei Imperiului la Constantinopol (Istambulul de astăzi) c) Convocarea primului Sinod Ecumenic de la Niceea – anul 325, unde au participat 318 Sfințiți Părinți și au alcătuit primele 7 articole din Simbolul de Credință.

Sfânta Elena – mama Împăratului Constantin cel Mare s-a născut în anul 255 în Drepanum din Balcani, soția Împăratului Constanțiu Clor, tatăl Împăratului Constantin. În anul 312 a fost botezată și a susținut creștinismul. A făcut pelerinajul la Ierusalim unde a găsit lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului, ctitoră de locașuri sfinte la Ierusalim și Constantinopol. Trece la Domnul în ziua de 18 August 328 în Nicomidia, azi Izmit – Turcia. Ziua de pomenire 21 Mai la ortodocși și 18 august la catolici. Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt Sfinții prin excelență cinstiți în tocmai cu Apostolii ai Sfintei noastre Ortodoxii”.

 

Consilier Comunicații Media Alexandru Moroianu