Și în acest an în Duminica Tomii la Catedrala Episcopală din Caransebeș a fost o aleasă sărbătoare deoarece a doua duminică după Paști reprezintă pentru credincioșii caransebeșeni o zi de mare bucurie duhovnicească. În această zi Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” își sărbătorește hramul principal. Cu acest prilej, au participat astăzi la hram 15 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar și autorități centrale, județene și un număr foarte mare de credincioși, printre care mulți copii și tineri.
La orele dimineții ierarhi, preoți, diaconi și credincioși au mers în procesiune de la Centrul eparhial până la Catedrala „Învierea Domnului”, unde s-au rugat împreună la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, alături fiind soborul de ierarhi, preoți și diaconi. La sfârșitul slujbei Părintele Mitropolit a vorbit despre Apostolul Toma și despre ce a simțit când L-a văzut pe Domnul înviat. „Toma nefiind de față atunci când Mântuitorul s-a arătat Apostolilor, a vrut să aibă aceeași experiență ca ceilalți. Dar, zăbavnici au fost toți Apostolii în fața veștii Învierii Mântuitorului atunci când femeile mironosițe le-au vestit Învierea și ei n-au crezut până nu L-au văzut pe Hristos aievea. Sfântul Apostol Toma chiar dacă s-a îndoit ca ceilalți, totuși ceva a fost în inima sa și a dorit să se întâlnească cu Hristos. Din nefericire sunt și astăzi oameni, care nu numai că nu cred în Înviere, dar nici nu doresc să se întâlnească cu Hristos”.
Părintele Mitropolit le-a transmis credincioșilor prezenți la hramul Catedralei că „mă bucur când frățiile voastre pășiți pragul bisericii și doriți sărbătoare de sărbătoare să vă întâlniți cu Hristos Cel înviat. De aceea trebuie spus tuturor să îndrăznească să se apropie de Hristos căci El încă este disponibil să ne arate rănile din mâinile, picioarele și coasta Sa”.
Din soborul de ierarhi au făcut parte: ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, PS Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, PS Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Antonie, Episcop de Bălți, PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, PS Galation, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei și locțiitor al Episcopiei Daciei Felix, PS Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei și PS Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii i-a aparținut Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor care a explicat că „Biserica a amintit de episodul cu Toma în această a doua duminică după Paști ca să ne ajute și pe noi când avem îndoieli în credință și să ne dăm seama că adevărata credință fără rațiune este fanatism, dar și rațiunea fără credință este la fel. Trebuie să știm că omul credincios este inteligent, iar acest lucru îl vedem în exemplul lui Toma. Toma ne învață cum să ne întâlnim cu Dumnezeu prin credință, dar și prin căutare, Toma este un reper pentru toți oamenii”.
Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți a dăruit la final Părintelui Episcop Lucian, o candelă care să fie așezată în Catedrala Episcopală și să ardă pentru unitatea Basarabiei cu țara mamă și pentru toți românii.
Sfânta slujbă a fost înfrumusețată prin răspunsurile liturgice oferite de Corul Catedralei episcopale din Caransebeș. După sfânta slujbă au participat cu toții în fața catedralei la deschiderea tradițională a Rugii de la Oraș, bucurându-se de un spectacol de promovare a folclorului tradițional bănățean.
Sursă: Episcopia Caransebeșului