Luni 21 mai 2018, cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena,vechiul hram al Catedralei Patriarhale din Bucureşti, o delegație a Episcopiei Covasnei și Harghitei, formată din doi coordonatori de proiect la nivel parohial, din Protoieria Călimani, Parohia Toplița I (Pr. Slujitor Adrian Stoian) și Protoieria Buzăul Transilvan, Parohia Întorsura Buzăului I (Pr.Paroh Popica Ciprian), alături de doi tineri reprezentanți ai grupelor de cateheză din Parohiile păstorite, au fost premiați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Aceștia au fost selectați în contextul „Anului omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918”, câștigători ai premiului I la Concursul Național Cultural-Artistic „Unirea: Unitate și Libertate” 2018, la nivel de Protopopiat, remarcându-se cu lucrările atent întocmite și la etapa de la nivel de Eparhie, unde au fost premiați tot cu locul I.
Mediul duhovnicesc al evenimentului a lăsat urme adânci în sufletul reprezentantei grupului catehetic din Protopopiatul Călimani, Parohia Toplița I.Tânăra Coja Oana-Maria, din clasa a VII –a B, elevă a Şcolii Generale “Miron Cristea”, din Topliţa ne-a povestit despre sentimentele înălțătoare pe care le-a simțit în aceste zile (20-21 mai) petrecute pe Colina Bucuriei:
„Mulţumesc Bunului Dumnezeu că a îngăduit, ca în zi de mare sărbătoare, să mă aflu într-un loc încărcat de credinţă, un loc în care domneşte pacea divină. Mulţumesc Bunului Dumnezeu că ne-a fost alături pe tot parcursul proiectului nostru”Unitate prin limbă și credință”, că ne-a luminat cugetul şi ne-a purtat paşii spre reuşită.
A fost o experienţă minunată. Ce am privit, ce am trăit şi simţit, pe tot parcursul şederii mele aici, la Palatul Patriarhiei, se poate descrie într-un singur cuvânt „Măreție”.
Sfânta Liturghie este o bucurie, ea ne aduce linişte în suflet şi sentimente curate, dumnezeieşti şi vă pot spune că Sfânta Liturghie, la care am participat, mi-a hrănit sufletul cu iubire, cu bunătate şi multă linişte.
Momentul premierii a fost deosebit. Ce am simţit nu se poate descrie în cuvinte, a fost emoţie împletită cu nespusă bucurie.
Sufletul mi-e încărcat de mult drag pentru că îi simt atât de aproape de mine pe cei care ne-au încurajat şi susţinut pe tot parcursul proiectului, Dna. Director Anda Ianoşi, Profesorii implicați şi Părintele Stoian Adrian cărora le dăruiesc toată dragostea şi recunoştinţa mea. Am găsit în dânşii sprijin pentru că ei au fost şi sunt cei care ne ajută să ne autodepăşim, ei scot din noi tot ce e mai bun şi mai frumos.
Sunt topliţeancă şi sunt mândră de asta, pentru că în acest orăşel de la poalele Călimanilor s-a născut primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Elie Miron Cristea, iar şcoala pe care o reprezint şi spre care îmi îndrept paşii, zi de zi, cu sete de cunoaştere, îi poartă numele.
Am trăit o experienţă de neuitat, iar sufletul meu s-a îmbrăcat în straiele fericirii pentru că am avut onoarea să mă aflu aici, în ceas de mare sărbătoare, alături de oameni deosebiţi şi de mare valoare.”
Și pentru delegatul grupului catehetic al Parohiei Întorsura Buzăului I, Trandabur Răzvan din clasa a XI-a, de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului impresiile au rămas adânc sădite în sufletul său, spunându-ne: „Mă bucur nespus de faptul că am participat la acest proiect și grupul catehetic coordonat de Părintele Popica Ciprian a fost desemnat câștigător al premiului I la nivel de Episcopie, iar acum am fost premiați la Patriarhie de Părintele Patriarh Daniel. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și Părintelui nostru Paroh pentru șansa acordată și Dnei.Profesoare de Religie Monica Muntean pentru sfaturile prin care ne-a motivat să fim mai buni în tot ceea ce facem.”