În Duminica a 27-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor Preasfinția Sa a spus: „Într-una din sâmbete, Iisus învăța într-o sinagogă. După ce terminase cuvântul, Iisus a văzut o femeie gârbovă aplecată până la pământ, avea coloana vertebrală anchilozată. Singurul care relatează acest episod este evanghelistul Luca. Suferința ei era urmarea lucrării diavolului, avea de 18 ani un duh de neputință aplecând-o până la pământ. Diavolul a legat-o cu această boală, iar Mântuitorul ne spune: „Această fiică a lui Avraam fiind, pe care de 18 ani a legat-o satana” (Luca 13; 16). Lui Dumnezeu Omul i s-a făcut milă de ea, a chemat-o la Sine și i-a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta” (Luca 13; 12). Prin aceste cuvinte Iisus pune capăt stăpânirii duhului de neputință, este vorba de o eliberare dintr-o legătură a satanei. Trebuie să precizăm faptul că Sfântul Evanghelist Luca, medic fiind nu reduce în nici un caz toate bolile la duhuri. Iisus însoțește cuvintele Sale de un gest, Și-a pus mâinile peste ea și îndată s-a vindecat: „Slăvea pe Dumnezeu!” (Luca 13; 13). A devenit pentru cei din jurul ei o misionară, o mărturisitoare a puterii și lucrării lui Iisus. Mai marele sinagogii văzând minunea săvârșită de Iisus s-a umplut de mânie și de invidie. Puterea lui Iisus și popularitatea Sa îi măcina pe mai marii religioși ai iudeilor și citează din Exod (20; 9). „Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze, așadar în ele veniți și vă vindecați și nu în ziua Sâmbetei” (Luca 13; 14). Scriptura îi dădea dreptate, în zi de sabat omul nu trebuia să lucreze. Mai marele Sinagogii în mod indirect îl ataca pe Iisus, era viclean și ipocrit, nu are curajul confruntării cu Iisus pe față. Mântuitorul nu-i tolerează ipocrizia și îi spune direct lui cât și celor care gândeau la fel: „Fățarnicilor! Această fiica a lui Avraam oare nu se cuvenea să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sâmbetei?”(Luca 13; 16). Observăm că adresarea este la plural ceea ce înseamnă că Iisus le dă o lecție de logică, pe unii i-a bucurat, iar pe alții i-a rușinat, i-a bucurat pe cei sinceri care îl slăveau pe Iisus și i-a rușinat pe cei nedrepți și falși care se ascundeau în spatele literei afișând o falsă judecată, dar pretinzând că este corectă. Mai marele sinagogii întruchipa tipul omului ipocrit, unul din cele mai odioase și mai urâte chipuri pe care le poate purta omul, cu buzele apăra legea lui Dumnezeu, iar cu inima și cu mintea osândește minunea și pe Făcătorul ei. Era fals și fățarnic, iar Iisus a condamnat fățărnicia și ipocrizia pe omul care una gândește și alta face, pe omul fără caracter, fără coloană vertebrală. Din evanghelia de astăzi învățăm să fugim de fățărnicie și de ipocrizie și să fim oameni cumsecade și de omenie.”
Răspunsurile la strană au fost date de către Corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale.