Prin proiectul „Cămașa populară – ștafetă între generații”, asociația A fi altfel încearcă să readucă cea mai importantă piesă a costumului tradițional românesc, cămașa populară, la valoarea sa de altădată.
Prin acest proiect s-au achiziționat, în primă fază, 10 cămăși populare pe care tinerii le vor purta cu diferite ocazii. Scopul principal al acțiunii este promovarea și cunoașterea portului popular local.
O primă ocazie a fost participarea la șezătoarea săptămânală care are loc la Parohia Ortodoxă Călimănel, în data de 15 noiembrie unde au fost prezenți adulți și tineri din Toplița cu vârsta cuprinsă între 10-75 de ani. Pe lângă activitățile specifice unei șezători a avut loc și un moment festiv în care s-au prezentat cămășile achiziționate dar și cele cusute la șezătorile din anii anteriori. Atmosfera a fost una demnă de un astfel de moment, nefiind lipsite de voie bună, de mult cântec pentru ca timpul să treacă într-un mod cât mai plăcut. Astfel tinerii îmbrăcați în cămăși populare au cântat și ne-au încântat cu cântece și colinde.
Acest proiect cultural a fost o ocazie de a valoriza cămașa populară însă, este și o datorie, în același timp, de a transmite mai departe tradiția moștenită. Este atât de necesar ca în zilele noastre să nu dăm uitării zestrea culturală pe care ne-au lăsat-o strămoşii noştri pentru că, din păcate, se transmit din ce în ce mai mult alte tradiții, care nu are nicio legătură cu tradiţia poporului român.
Partenerii proiectului au fost Consiliul Județean Harghita, care a cofinanțat proiectul, Biserica Ortodoxă Călimănel, a asigurat spațiul de organizare și Centrul Cultural Toplița, care a asigura consultanța privind portul popular specific zonei.
Prof. Ligia Cătinean