Ziua de 14 octombrie a fiecărui an reprezintă momentul care adună mulțime mare de credincioși, care vin alături de părinții lor duhovnicești spre a asculta Sfintele Slujbe închinate lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei, de soborul lărgit al Ierarhilor și preoților slujitori ai Sfintelor Altare.

       Anul acesta prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitoropolitul Moldovei și Bucovinei, au fost aduse spre închinare și Sfintele moaște ale Sfântului Neofit Zăvorâtul.

       La invitația adresată, Ierarhul Eparhiei Covasnei și Harghitei, Preasfinția Sa, Preasfințitul Părinte Andrei a slujit alături de un numeros sobor arhieresc, alcătuit din: Înaltpreasfinţitul Părinte Athanasie, Mitropolit de Limassol, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Antim, Mitropolit de Alexandrupolis, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolit de Koriţá, Înaltpreasfiţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum şi Vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Arsenie, Episcop de Zneapol şi vicar de Plovdiv, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.  

         Un moment emoționant care a avut loc după Sfânta Slujbă a fost acela al acordării din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan a celei mai înalte distincții, numite „Crucea Moldavă pentru mireni”, la șase veterani de război.

 

Secretariatul Eparhial,

Sectorul Media și Comunicații