Duhovnicul – părinte, doctor, judecător sau dușman?
Ședința administrativă lunară în Protopopiatele Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc s-a desfășurat în zilele de marți 12 Aprilie în Protopopiatul Sfântu Gheorghe și 14 Aprilie în Protopopiatul Miercurea Ciuc. Ierarhul locului a slujit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul împreună cu toți preoții din parohiile care formează protopopiatele respective.
Duminica Crucii
Duminica a III-a din Sfântul și Marele Post, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost slujită de către Preasfințitul Părinte Andrei împreună cu un sobor de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc.
Catedrala Episcopală a fost neîncăpătoare, credincioșii Municipiului Miercurea Ciuc au venit să se închine la „Steagul de biruință a lui Hristos asupra păcatului și a morții ca semn luminos al Învierii”.
Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul la Mănăstirea Sita Buzăului
„Venind la apusul soarelui”, obștea monahală de la Mănăstirea „Schimbarea la Față” sau închinat Preasfintei Treimi împreună cu Ierarhul locului în cadrul Dumnezeieștii Liturghii a Darurilor mai înainte Sfințite.
Activităţi catehetice în Parohia Corbu I
În Parohia Ortodoxă Corbu I, au loc o serie de manifestări cultural-educative, ca urmare a provocării lansate de Patriarhia Română, în cadrul anului omagial al educaţiei religioase a tineretului ortodox, prin proiectul denumit Biserica şi Şcoala din sufletul meu.
Neînserata lumină a Dumnezeirii
Parohia „Sfinții 40 de Mucenici”, Ciumernic Protopopiatul Întorsura Buzăului județul Covasna a fost pictată de către Iosif Vasu în anul 1956. Iconostasul este pictat de Gheorghe Dobrescu fiind o donație a Arhiepiscopiei Sibiului.
Ceas aniversar la Cluj-Napoca
Vineri, 25 Martie 2016 de Praznicul Bunei Vestiri au fost sărbătoriți 10 ani de la reînființarea Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului și 5 ani de la întronizarea Înaltpreasfințitului Andrei ca Arhiepiscop al Clujului, Vadului și Feleacului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Hramul Ortodoxiei
În Duminica Ortodoxiei prima din Postul Mare, sute de credincioși s-au adunat în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Toplița pentru a participa la Dumnezeiasca Liturghie oficiată de un sobor de preoți și diaconi conduși de Preasfințitul Andrei Episcopul Covasnei și Harghitei.
Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” din Toplița, mănăstirea de metanie.După Sfânta Liturghie, s-a săvârșit slujba parastasului pentru ctitorii Sfintei Mănăstiri și viețuitorii care s-au mutat în veșnicie și care i-au fost Preasfinției Sale modele de trăire duhovnicească.
Ridicarea mâinilor mele jertfă de seară
Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc a devenit locul întâlnirii noastre cu Dumnezeu în Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite săvârșită la apusul soarelui de către Preasfințitul Părinte Andrei înconjurat de preoții si diaconii Catedralei.
Întâlnirea cu Dumnezeu prin post
Vechea vatră monahală de la Mănăstirea Doamnei din Moglăneștiul Topliței a primit vizitațiunea canonică a ierarhului locului. În această seară s-a încheiat slujba Canonului Mare al Sf. Andrei Criteanul.