Arhiepiscopul Teofil Herineanu a fost pomenit duminică, 6 noiembrie 2022, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, la 30 de ani de la trecerea sa la Domnul.
În Duminica a 24-a după Rusalii, 6 noiembrie 2022, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de arhierei, preoți și diaconi. La final a fost oficiată Slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, cel care a condus eparhia Clujului intre anii 1957-1992.
Alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, au slujit: Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
După citirea pericopei evanghelice, care a relatat minunea învierii Fiicei lui Iair, Părintele Mitropolit Andrei al Clujului a rostit un cuvânt de învățătură, având temă centrală efemeritatea vieții. Viața noastră pe pământ este trecătoare, spune ierarhul, dar să nu ne întristăm, pentru că viața cea adevărată este cea care ne așteaptă dincolo, în Împărăția Cerurilor. Pentru aceasta, însă, trebuie să fim pregătiți și să viețuim frumos încă din lumea aceasta.
La finalul Sfintei Liturghii, soborul de arhierei, preoți și diaconi s-au rugat pentru odihna sufletului Arhiepiscopului Teofil, după care, la mormântul acestuia din cripta ierarhilor de la demisolul Catedralei, s-a rostit o ectenie.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu. Membrii coralei și dirijorul au fost felicitați de ierarhi cu prilejul împlinirii a 100 de ani de când, la inițiativa Episcopului Nicolae Ivan, a luat ființă Corul Catedralei din Cluj.
Arhiepiscopul Teofil Herineanu s-a născut în 11 noiembrie 1909, în localitatea Arcalia, județul Bistrița-Năsăud. În scaunul eparhial de la Cluj a fost ales în anul 1957, iar în timpul arhipăstoririi sale, Episcopia Clujului a fost ridicată la rang de arhiepiscopie.
A trecut la cele veșnice în data de 3 noiembrie 1992, fiind înmormântat în cripta ierarhilor, aflată la demisolul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, unde își doarme somnul de veci alături de Episcopul Nicolae Ivan, Mitropolitul Bartolomeu Anania și Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul).
Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu a rămas în amintirea clericilor și a credincioșilor clujeni ca un ierarh iubitor și rugător, care și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu și ajutorării sărmanilor.
„Două virtuți mari au strălucit în viața acestui slujitor al lui Dumnezeu. Pe de o parte, era omul rugăciunii, mai rugător decât noi, iar pe de altă parte, era omul milosteniei. Când își lua salariul, sărmanii din Cluj-Napoca stăteau la rând pentru a-și primi ajutorul de la Arhiepiscopul Teofil Herineanu”, conform Înaltpreasfințitului Părinte Andrei.
Sursă: Mitropolia Clujului