Denia din Joia Mare a fost săvârșită la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc de către Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi format din slujitorii Catedralei. Răspunsurile liturgice au fost date de soborul de maici de la Reședința Episcopală .

În cadrul acestei Denii au fost citite cele 12 lecturi într-o singură slujbă. Sfinții Părinți care au alcătuit această Denie au dorit să nu se piardă nimic din ceea ce Sfintele Evanghelii au scris despre prinderea, judecarea, pătimirile și răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Fiecare Pericopă Evanghelică ne aduce o taină în plus în ceea ce privește iubirea lui Dumnezeu. De asemenea a fost scoasă Crucea din Sfântul Altar în mijlocul Bisericii, spre a fi cinstită de mulțimea credincioșilor prezenți la Denia din Joia Mare care au retrăit clipele de suferință și jertfă pe care le-a trăit Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru noi și pentru a noastră mântuire.

La sfârșitul Deniei Preasfințitul Andrei a sfințit icoana Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat Ocrotitorul României și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna Mitropolitul Transilvaniei care a fost așezată lângă racla în care se află părticele din Sfintele Moaște ale Sfântului Apostol Andrei, Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și o perniță brodată cu icoana Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași care a stat sub capul Sfintei. Sfinții Andrei Apostolul și Andrei Șaguna, sunt mijlocitorii credincioșilor ardeleni din acest spațiu binecuvântat și ocrotit de către Maica Domnului, ocrotitoarea Eparhiei Covasnei și Harghitei.

Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioșii prezenți : „Citiți iubiți frați și surori Acatistele Sfinților și rugați-vă să mijlocească la Tatăl cel Ceresc, să dăruiască lumii pace și bunăînvoire. Avem modele ale sfințeniei „ Sfinții, casnicii lui Dumnezeu” de aceea să luăm exemplul răbdării și smereniei lor dar mai ales statornicia în dreapta credință. Dumnezeu i-a preamărit, dovadă sunt Sfintele lor Moaște că Biserica este vie. Fiecare dintre noi avem posibilitatea să ne sfințim prin Sfintele Taine și să ocupăm un loc vacant în Împărăția Cerurilor”.

 

Consilier Comunicații Media Alexandru Moroianu