Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cel mai mare sfânt locaş din capitala Moldovei, şi-a sărbătorit astăzi hramul istoric – praznicul împărătesc al Întâmpinării Domnului. Cu acest prilej, ierarhi și clerici, oficialități locale și județene, precum şi credincioşi din întreg cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi-au îndreptat paşii spre catedrala ieșeană, care mai are două hramuri – Sfânta Cuvioasă Parascheva (14 octombrie) şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie) – sărbătoarea vechii Catedrale Mitropolitane. Arhiereii care au slujit au fost Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Anul acesta, slujba dedicată hramului istoric al Catedralei mitropolitane din Iaşi a mai adus cu sine un moment deosebit, atât pentru Centrul Eparhial Iaşi, cât și pentru credincioșii prezenți: părintele ierodiacon Arsenie Pohrib, secretar al cabinetului mitropolitan, a fost hirotonit întru ieromonah de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.
Sursă: Doxologia.ro
Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei