Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit astăzi, 9 Decembrie 2018 Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Sfânta Treime” din localitatea Chichiș, protopopiatul Sfântu Gheorghe Județul Covasna. Sub protia Preasfinției Sale s-a aflat un sobor de preoți și diaconi.
Preasfinția Sa, a predicat credincioșilor prezenți următoarele: „Hristos învăța în sinagogă, din această pericopă evanghelică vedem dialogul avut cu mai marele sinagogii și minunea săvârșită cu femeia gârbovă. Femeia gârbovă avea coloana anchilozată, ea nu putea privi cerul și oamenii, ci privea pământul. De 18 ani avea un duh de neputință, Mântuitorul Hristos confirmă acest lucru. O cheamă și o dezleagă, Și-a pus mâinile peste ea și ea s-a vindecat și slăvea pe Dumnezeu! În această lume secularizată mulți au neputința de a nu fi drepți, a nu avea coloană vertebrală, a nu avea demnitate, onoare și caracter. Lucruri după care tânjim, astăzi, diavolul este la el acasă, într-o lume dezorientată și fără Hristos. La minunea săvârșită de către Fiul lui Dumnezeu, mai marele sinagogii s-a umplut de mânie, nu râvna pentru cele sfinte mustră pe cei prezenți în sinagogă ci invidia, pentru că este viclean și ipocrit. Hristos nu îi tolerează ipocrizia și spune lui și tuturor celor care gândeau ca el: „Fățarnicilor!” (Luca 13;15). Iar în Evanghelia după Matei în capitolul 23 de opt ori îi mustră zicând :„Vai vouă cărturarilor și fariseilor fățarnici!” Logica lui Hristos pe unii i-a bucurat, pe cei sinceri, iar pe alții i-a rușinat, pe cei falși care se ascundeau în spatele literei. Mântuitorul condamnă ipocriții, falșii și duplicitarii!”
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa i-a oferit preotului paroh Ion Gavrilă distincția Crucea Eparhială pentru clerici.