Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc a devenit locul întâlnirii noastre cu Dumnezeu în Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite săvârșită la apusul soarelui de către Preasfințitul Părinte Andrei înconjurat de preoții si diaconii Catedralei.
În cuvântul de învățătură ierahul locului a subliniat: „ Am ascultat cu multă atenție glasul pericopei din carte Facerii referitoare la căderea protopărinților noștri Adam și Eva. Sfinții Părinți ne spun că Dumnezeu nu a interzis omului de-a mânca în general ci doar dintr-un singur pom să nu mănânce. Acest examen trebuia să îl treacă Adam dar el fiind pus în starea de a alege între Dumnezeu și făptură, între Dăruitor și dar, a ales alipirea de ceea ce i-a fost interzis. Adam fiind creat după chipul lui Dumnezeu a rupt legătura pentru că a dorit să fie ca Dumnezeu dar fără Dumnezeu, prin neascultare a rupt comuniunea de iubire cu Dumnezeu . În starea de păcat omul uită de Dumnezeu Creatorul și primește darul ca un atașament al omului de lumea materială.
Păcatul întotdeauna rupe prietenia, Adam a rupt prietenia comuniunii, deși capitolul II din cartea Facerii ne spune că Domnul se plimba cu Adam în Rai în răcoarea serii, era foarte familiar omul cu Dumnezeu dar după păcat omul se ascunde pentru că Dumnezeu îi devine exterior.
Noi românii avem o vorbă tare frumoasă, când ne despărțim de cineva drag îi spunem „Te port în suflet, te port în inimă” iar când persona respectivă greșește și duhul mâniei iese la iveală ne exprimăm „Îl fac un vizavi”. Adam după păcat a fost scos afară din Rai și așezat lângă poartă să vadă dulceața Raiului și să se pocăiască, să îi pară rău după ceea ce a pierdut.
Adam prin căderea în păcat a devenit robul simțurilor, așa și noi în starea de păcat de la hrănirea din duhul lui Dumnezeu ajungem să uităm de Dumnezeu. În această periodă a Postului Mare Sf.Grigorie Dialogul ne îndeamnă la rugăciune zicând : „Dă-ne și nouă Bunule lupta cea bună să luptăm, calea postului să o săvârșim, credința nedespărțită să o păzim, capetele nevăzuților balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm.”
Rugăm pe Dumnezeu Cuvântul să primească cuvintele rugăciunilor noastre și postul ca dar al omului păcătos.”
Consilier Comunicații Media Alexandru Moroianu