Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit Sfânta Liturghie, în Duminica a IV-a din Post, la Mănăstirea „Icoana Prodromița” din Comandău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a spus: „Minunea vindecării copilului lunatic a avut loc după Schimbarea la Față. Aceasta s-a întâmplat la poalele muntelui Tabor, în satul Deburia sau Daburia. În timp ce Domnul era pe Tabor, Apostolii au fost agresați de cărturarii prezenți, fiind nemulțumiți de faptul că ei nu l-au putut vindeca pe copilul bolnav. Venind Domnul Iisus, tatăl copilului a căzut în genunchi, s-a închinat și L-a rugat: „De poți face ceva ajută-ne, fie-ți milă de noi!” (Marcu 9, 22). Iisus i-a răspuns: „Toate sunt cu putință celui ce crede!” (Marcu 9, 23), iar tatăl a strigat : „Cred Doamne, ajută necredinței mele!” (Marcu 9, 24). Tatăl mărturisește credința în Iisus, dar și necredința neamului său. Sensibilizat de suferință, Mântuitorul îl vindecă pe copilul bolnav. Iisus l-a certat pe demon, punându-i interdicție „Să nu mai intri în el!”, astfel Hristos se manifestă ca un Dumnezeu, ca un Stăpân al celor văzute și al celor nevăzute. Minunea i-a impresionat pe toți, chiar și pe adversarii Mântuitorului Hristos. La întrebarea Apostolilor : „Noi de ce nu am putut să îl vindecăm?”, Învățătătorul le răspunde : „Pentru puțina voastră credință! Duhurile rele nu ies decât cu rugăciune și cu post!” (Matei 17, 21). Rugăciunea însoțită de post aduce vindecare sufletească și trupească.”
În cadrul dumnezeieștii Liturghii ,fratele Ștefan Odică, viețuitor al Sfintei Mănăstiri, a fost tuns în monahism, primind numele de Silvestru.
Răspunsurile la strană au fost date de către o parte din membrii coralei Armonia din Constanța.
La sfârșitul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți la Sfânta Mănăstire.