«Icoana Naşterii Domnului – descoperirea Tainei Întrupării»

† LAURENŢIU

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL SIBIULUI ŞI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept‑credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhiereşti binecuvântări!

 

„Să prăznuim cu evlavie Naşterea lui Hristos, cu mintea ridicându‑ne spre Vifleem, şi să ne înălţăm cu cugetul, şi să vedem în peşteră mare taină; că s-a deschis Edenul, venind Dumnezeu, din curata Fecioară, desăvârşit fiind El în Dumnezeire şi în omenire”

(Stihiră din Vecernia Înainte-prăznuirii Naşterii Domnului, din 20 decembrie).

Iubiții mei fii sufletești,

În această Mare Zi de prăznuire a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, sufletele noastre sunt cuprinse de lumină și de bucurie sfântă și netrecătoare, care coboară din Ceruri. Este bucuria dumnezeiască negrăită pe care au vestit-o îngerii și au trăit-o magii și păstorii, care au văzut cu ochii lor, în ieslea săracă din Betleem, frumusețea și slava Pruncului Împărat – Începătorul Vieții smerenia Preasfintei Fecioare, dar și înțelepciunea și cuvioșia Dreptului Iosif.

Marea bucurie duhovnicească a Crăciunului ni se împărtășește prin prăznuirea liturgică, care nu este o simplă comemorare sau aducere-aminte a ceva ce s-a petrecut demult, în adâncul istoriei, ci este actualizarea duhovnicească a lucrării dumnezeiești, intrare tainică a Bisericii, prin credință, dincolo de timp, în Bucuria veșnică a evenimentului mântuitor, de care ne împărtășim la Sfânta Liturghie a acestui Praznic. Astfel, acea noapte minunată din trecut, în prăznuirea liturgică, devine un astăzi pentru noi, iar noi devenim, tainic, contemporani cu evenimentul sărbătorit. De aceea, cu nespusă bucurie, cu toții cântăm: „Astăzi cerul și pământul să se veselească; îngerii cu oamenii duhovnicește să prăznuiască…astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la ceruri s-a suit; astăzi este văzut cu trup de om Cel ce din fire este nevăzut…”[1].

Posibilitatea de a pregusta din veşnicia Împărăției Cerurilor încă de aici, din această lume este un mare dar făcut nouă de Dumnezeu, pregătindu-ne pentru viaţa viitoare. De aceea, Biserica a rânduit pentru noi sărbătorile, ca prilej unic de împletire a istoriei vieţii noastre cu viaţa veşnică a Împărăţiei Cerurilor, de unire a pământescului cu cerescul, a vieţii oamenilor cu viaţa lui Dumnezeu. Fiind îmbrăcaţi în trupul acesta material, noi ne împărtăşim de această realitate nevăzută prin actele liturgice, prin lecturile biblice, prin cântările bisericești, dar şi prin icoanele şi frescele cu care sunt împodobite bisericile noastre și care coboară cerul pe pământ.

Prin cuvintele dumnezeiești ale Sfintei Evanghelii pe care le ascultăm la Sfânta Liturghie și le primim astăzi în inimile noastre suntem, tainic, de față, împreună cu magii și păstorii, la Minunea Nașterii Pruncului Mântuitor, iar prin icoana Slăvitului Praznic, căreia, astăzi, ne închinăm cu evlavie și o sărutăm cu credință, ne apropiem și mai mult de Betleem, pentru a vedea descoperită Taina Întrupării Fiului Ceresc, pentru a vedea frumusețea și slava cea negrăită a smereniei dumnezeiești și a iubirii nesfârșite a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii.

Evanghelia și icoana nu pot fi despărțite una de cealaltă, căci „ceea ce este cuvântul pentru auz, aceea este icoana pentru văz, căci cu ajutorul minții ne unim cu icoana”, spune Sf. Ioan Damaschin. Ceea ce Evanghelia spune prin cuvinte, ceea ce actele liturgice sugerează prin simbol, aceea o vesteşte icoana prin imagine și culoare. Ea este o „fereastră spre cer” prin care privim viaţa viitoare, prin care viaţa viitoare intră în viaţa noastră. Ea este o punte între două lumi, între lumea noastră şi lumea cea cerească şi prin care noi putem participa, prin credinţă, la o realitate dincolo de simţurile noastre, dincolo de timp şi de istorie.

Iubiţi credincioşi,

Pentru a înţelege mai bine această taină a Înomenirii Fiului lui Dumnezeu şi pentru a ne face şi pe noi părtaşi la această minune, Biserica a rânduit ca acest eveniment major al iconomiei mântuirii să fie reprezentat artistic în icoana Naşterii Domnului, una dintre cele mai frumoase şi mai expresive icoane ale Ortodoxiei, în care sunt contopite atât elemente biblice, dogmatice, cât şi altele preluate din literatura apocrifă. În această icoană se îmbină elemente din Evanghelia după Luca (Luca 2, 1-20), din Evanghelia după Matei (Matei 1, 18-25; 2, 1-12) și elemente din textele apocrife, în special Protoevanghelia lui Iacov, în care apare relatată ispitirea Dreptului Iosif, dar şi momentul spălării Pruncului Hristos. Această admirabilă sinteză artistică vrea să ne arate cum viaţa lui Dumnezeu devine viaţa noastră şi cum noi, trăind această negrăită coborâre a Celui Preaînalt, ne putem ridica cu totul la cele cereşti, aşa cum ne învaţă prima catavasie a Praznicului: „Hristos Se naşte, slăviți-L! Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul şi cu bucurie lăudaţi-L, popoare, că S-a preaslăvit!”

Icoana Nașterii Domnului, așa cum a fost ea concepută și zugrăvită de Părinții bisericești, este, cu adevărat, o „Evanghelie” pictată, o teofanie, o neprețuită comoară vizuală de înțelesuri adânci și învățături mântuitoare ale acestui praznic. Prin privirea și cinstirea cu credință a icoanei Crăciunului devenim și noi martorii oculari ai evenimentului zugrăvit și pătrundem tainic în măreția lucrării dumnezeiești împlinite în peștera săracă din Betleemul Iudeii. Sufletele noastre sunt copleșite de iubirea cea nemărginită a lui Dumnezeu pentru oameni și de smerenia cea mai presus de minte a Fiului Mântuitor, coborât pe pământ.

Vom încerca, cu multă venerare, să pătrundem în Taina Întrupării, prin prezentarea semnificației teologice și simbolice a minunatei icoane a Naşterii Domnului.

Reprezentarea picturală din icoană este structurată pe trei registre: în partea ei superioară apare zugrăvită lumea cerească, în registrul central este reliefat evenimentul Nașterii Domnului, unirea dintre Dumnezeu şi om, iar în registrul inferior este redată, simbolic, lumea pământească. Această împărţire ne ajută să înţelegem mai uşor cum Dumnezeu S-a întrupat şi care sunt elementele lumii acesteia prin care Cel Preaînalt S-a coborât la noi pentru a ne dărui viaţa Sa cea dumnezeiască.

În registrul superior al icoanei este zugrăvită bolta cerească din care coboară o rază de lumină spre steaua călăuzitoare, iar apoi se desparte în trei raze, descoperindu-ne pe Dumnezeu Cel Unul în ființă și întreit în Persoane, Sfânta Treime, Care participă la mântuirea omului. Raza cerească coboară din cer peste un munte auster care sugerează lumea neprimitoare şi ostilă, lumea de după căderea în păcat a protopărinţilor noștri Adam şi Eva. Totodată, simbolic, stâncile ascuţite ale acestui munte sunt redate asemenea unor trepte, sugerând unirea cerului cu pământul, prin pogorârea lui Dumnezeu la om şi urcarea omului la Dumnezeu, prin minunea Întrupării lui Hristos. Deasupra stâncilor vedem razele Luminii dumnezeiești care mângâie întreaga creație și alungă întunericul păcatelor și al necunoașterii de Dumnezeu prin Întruparea Fiului Său.

Registrul ceresc este întregit prin zugrăvirea a două cete de îngeri, cea din partea stângă cu privirea înălțată spre Izvorul de Lumină, aducând laudă neîncetată lui Dumnezeu, iar cea din partea dreaptă, aplecată spre păstori, vestindu-le acestora Naşterea Împăratului Ceresc. Prezenţa îngerilor mărturiseşte dumnezeirea Pruncului şi ne arată că întreaga creaţie, văzută şi nevăzută, participă la împlinirea acestei taine dumnezeieşti.

În centrul icoanei, în registrul dedicat aspectului divino-uman al evenimentului, sunt înfățișate chipurile luminoase și pline de slavă cerească ale Pruncului Iisus și Maicii Sale, Preacurata Fecioară Maria, exprimate artistic după capacitățile umane limitate ale iconarului și la nivelul nostru de înțelegere. Sunt reprezentați alături toţi martorii acestui eveniment tainic şi dumnezeiesc: magii, care vin cu daruri, păstorii, care cântă, precum şi boul şi asinul din staulul sărăcăcios.

Întreaga reprezentare a Naşterii Domnului este una plină de semnificații simbolice. În icoanele bizantine, Pruncul Hristos este zugrăvit fie dormind, fie treaz, privind cu Chipul Său blând și plin de dragoste către Maica Sa cea Preacurată. Scutecele în care este înfăşat au forma unor fâşii înguste asemenea giulgiurilor de înmormântare, braţele Sale se încrucişează pe piept în chipul Crucii, iar ieslea în care este așezat are aspectul unui altar-mormânt. Pruncul Mântuitor apare înfăţişat ca fiind pregătit pentru jertfă încă din prima clipă a venirii Sale în lume, căci El S-a făcut trup pentru a ne mântui prin jertfa Sa de pe Cruce.

Alături de Pruncul Ceresc se află Fecioara Maria în faţa ieslei, pe jumătate rezemată pe un pat de culoare purpurie sau roşie, asemenea unui pat împărătesc, pentru a sugera astfel preacinstirea ce i se cuvine Născătoarei de Dumnezeu. Prin această poziție a Maicii Domnului este afirmat, iconografic, adevărul naşterii mai presus de fire (din Fecioară, fără dureri) a Mântuitorului Hristos, iar cele trei stele aşezate pe cap şi umeri simbolizează pururea fecioria Maicii Domnului, înainte, în timpul și după naștere. Chipul Maicii Domnului poartă aura smereniei și a tăcerii dinaintea împlinirii Tainei celei din veci ascunse. Expresia chipului ei este una meditativă. Ochii ei privesc în depărtare, cu nesfârşită durere, la moartea ce avea să o suporte Pruncul din braţele ei. Ea apare zugrăvită ca fiind adevărată „roabă a Domnului” (Luca 1, 38), slujitoare a lui Dumnezeu, care vine la Betleem pentru a naşte în chip smerit, într-o peşteră sărăcăcioasă, mai presus însă de legile firii, pe Cel care avea să umple de bucurie şi viaţă nouă întreaga creaţie. Dumnezeu atât de mult Se umanizează din iubire pentru noi, încât acceptă să Se nască dintr-o femeie, dintr-o Fecioară preacurată, pe care ne-o face Mamă nouă tuturor, dorind să ne iubească şi prin iubirea ei curată.

Ascultarea şi slujirea Fecioarei are loc într-un cadru cu totul neprimitor. Deschizătura întunecoasă a peşterii în mijlocul stâncilor ascuţite, aşa cum apare în icoană, închipuie cosmosul căzut, lumea copleşită de păcat prin căderea omului, precum şi iadul, străfundurile întunericului, pe care doar Mântuitorul, Soarele Dreptăţii, le risipeşte odată cu Naşterea Sa.

Alături de Maica Domnului şi de Pruncul Ceresc, în peștera întunecoasă, se întrezăresc două animale, boul și asinul, a căror prezență este semnificativă, deoarece ne aduce aminte de împlinirea profeției lui Isaia: „Boul își cunoaște stăpânul și asinul, ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu Mă primește” (Isaia 1, 3). Refuzat de locuitorii Betleemului, Stăpânul întregii creații este primit de necuvântătoare, care-I oferă ieslea și paiele ca sălaș și așternut.

Mesia cel mult aşteptat este însă primit de popoarele păgâne, sugerate prin venirea magilor, dar şi de oamenii simpli şi smeriţi la inimă ai poporului lui Israel, care apar în chipul păstorilor care ascultă mesajul îngerilor. Ei primesc cei dintâi vestea minunatei Naşteri, fiind, prin simplitatea și curăția lor, mai apropiaţi de lumea cerească. Păstorii reprezintă primii fii ai lui Israel (poporul ales de Dumnezeu), care I se închină Pruncului, ei simbolizând începutul Bisericii dintre evrei, iar magii, începutul Bisericii neamurilor.

Cei trei magi de la Răsărit sunt reprezentaţi fie pe cai, călăuziți de stea spre locul Naşterii, fie aducând Pruncului întreitul dar, de aur, de tămâie şi de smirnă, ei preînchipuind pe femeile purtătoare de mir, venite la mormânt în dimineaţa de Paşti. În cântările Vecerniei acestui mare praznic ne este descoperită şi semnificaţia simbolică a darurilor aduse de magi:

„Domnul Iisus născându-Se în Betleemul Iudeii, magii, venind de la Răsărit, s-au închinat lui Dumnezeu, Celui Ce S-a întrupat; şi îndată deschizându-şi vistieriile, I-au adus daruri scumpe: aur lămurit, ca unui Împărat al veacurilor; tămâie, ca unui Dumnezeu al tuturor şi ca unui mort de trei zile; şi smirnă, ca Unuia fără de moarte. Toate neamurile veniţi să ne închinăm Celui Ce S-a născut spre mântuirea sufletelor noastre”[2].

Cel de al treilea registru, cel de jos, al icoanei se ocupă doar de lumea pământească, redând două scene distincte: într-un colţ al icoanei apare Dreptul Iosif, aşezat deoparte de Preasfânta Fecioară Maria, stând de vorbă cu un bătrân ciudat, iar în colţul celălalt al icoanei este reprezentată scena îmbăierii Pruncului. Aceste două scene sunt preluate din Evangheliile apocrife.

Dreptul Iosif, ocrotitorul Maicii Fecioare și al Pruncului Iisus, este înfăţişat ca având o vârstă înaintată, fiind îngândurat, dezorientat, uimit și tulburat, deopotrivă, dinaintea Tainei minunate la care este părtaș: un Prunc zămislit de la Duhul Sfânt Se naște din Maică Fecioară! Mintea omenească limitată îl gârbovește și îl tulbură, însă lumina credinței îl ridică și-l face ascultător de Dumnezeu.

Dreptul Iosif stă de vorbă cu un bătrân ciudat, înveşmântat într-o piele de animal, care stă aplecat de spate dinaintea lui, şi care îl reprezintă, simbolic, pe amăgitorul Satan, deghizat în chipul unui păstor. Acesta îl ispiteşte pe Dreptul Iosif, logodnicul Fecioarei, cu gânduri necurate, aşa cum apare relatat şi în Imnul Acatist: „Vifor de gânduri necuviincioase având întru sine înțeleptul Iosif s-a tulburat […], dar cunoscând că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!”[3]. În persoana Dreptului Iosif, icoana dezvăluie nu numai drama sa personală, ci, mai ales, drama întregii omeniri, care a privit taina nu prin ochii credinţei, ci ai raţiunii limitate.

Scena îmbăierii Pruncului nu apare în Evangheliile canonice, însă iconografia a reţinut-o pentru a arăta faptul că Hristos a venit în lume şi a acceptat de bunăvoie să Se supună tuturor rânduielilor şi obiceiurilor pământeşti, făcându-Se de bunăvoie rob, pentru ca pe toţi să îi răscumpere mai apoi prin moartea şi Învierea Sa.

Iubiţi credincioşi,

Icoana Naşterii Pruncului Mântuitor ne prezintă, vizual și tainic, Bucuria cea mare, că cerul se uneşte cu pământul, iar îngerii împreună cu păstorii se veselesc, descoperind, totodată, taina mântuirii oamenilor în Biserica lui Hristos, în care Liturghia noastră, săvârşită pe pământ de păstorii sufleteşti, se uneşte cu Liturghia veșnică săvârşită necontenit, în ceruri, de către sfinții îngeri.

Icoana Înomenirii Fiului Ceresc ne cheamă să ne apropiem de Domnul cu credinţă şi cu dragoste, să ne lăsăm pătrunşi de taina curăţitoare şi sfinţitoare a Întrupării Sale, să ne umplem de bunătate ca păstorii, de curăție și dragoste ca îngerii, de smerenie și ascultare precum Dreptul Iosif, de neclintită nădejde ca magii, pentru ca astfel să ne învrednicim să fim și noi părtași la Ospățul acestei Bucurii netrecătoare.

Să ne facem cu toţii copii la inimă pentru ca să ne putem întâlni cu Pruncul Iisus Hristos, Cel smerit, Care a venit în lume pentru noi și a noastră mântuire. Acesta să Se nască și să Se sălășluiască în inimile noastre. Să împodobim cu virtuţi ieslea sufletului nostru în care S-a născut Hristos. Să Îi aducem daruri ca magii: postul, rugăciunea şi milostenia.

Sărbătoarea Nașterii Domnului să ne fie prilej de înnoire sufletească pentru toți: pentru copiii și tinerii noștri, pentru familiile noastre, pentru comunitățile noastre, dar și pentru noi înșine. Lumina Fiului Ceresc să lumineze chipurile noastre, să alunge întunericul întristărilor și al suferințelor. Pacea pe care o aduce în lume Pruncul Mântuitor să alunge tulburările pricinuite de multele noastre păcate, de vrajba și dezbinarea dintre noi. Nădejdea Vieții celei noi, pe care o vedem azi răsărind în Betleem, să umple prăpastia deznădejdii din inimile noastre. Să ne înveșmântăm, astăzi, sufletește în bucuria cea mare, că ni S-a născut Mântuitorul și Domnul! Să ne întoarcem spre casele noastre îmbogățiți cu adevărat în Dumnezeu! Să descoperim semenilor noștri de aproape sau de departe, neștiutori, rătăciți, indiferenți sau dezinteresați, preafrumoasa icoană a Praznicului de acum oglindită în propria noastră viețuire; să vadă și să înțeleagă, din cuvintele și din faptele noastre, că adevărata bucurie și adevărata fericire a Crăciunului izvorăște din Taina Betleemului, acolo unde s-a împlinit și s-a descoperit lumii Iubirea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru noi.

Vă dorim, tuturor, să petreceți cu pace și cu bucurie sfântă aceste minunate zile de prăznuire, iar Anul Nou, care se apropie, să ne găsească mai bogați în credință, bunătate și iertare, mai aproape de Dumnezeu.

Sărbători fericite!

An Nou binecuvântat!

Întru mulţi şi fericiţi ani!

Al Vostru arhipăstor şi rugător fierbinte către Dumnezeu,

† Dr. Laurenţiu Streza

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

[1]  Stihira Litiei de la Vecernia Praznicului, Mineiul pe Decembrie, EIBMBOR, București, 1991.

[2] Stihiră la Stihoavna Vecerniei praznicului, Mineiul pe Decembrie, Bucureşti, 1991, p. 384.

[3] Acatistul Buneivestiri, Condac 4.