A doua Duminică după Învierea Domnului, în Duminica Tomii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi la parohia care astăzi, 23 Aprilie și-a serbat hramul „Sf. Mucenic Gheorghe”, parohie situată în municipiul Sfântu Gheorghe județul Covasna.
Răspunsurile la strana au fost date de către Cvintetul vocal Anatoly din Brașov.
În cuvântul de învățătură adresat poporului prezent Preasfinția Sa a spus: „Sfinții Evangheliști Matei, Marcu și Luca îl numesc Toma, iar Sfântul Evanghelist Ioan îl numește Geamănul. De data aceasta se arată în fața Apostolilor oarecum superior, pe el nu-l poate înșela nimeni. Manifestarea neîncrederii sale în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos cere semne, semnele crucii, semnele identității lui Hristos. Ușile erau încuiate ca să înțeleagă schimbarea corpului Mântuitorului. Mântuitorul îi spune : „Adu-ți degetul tău” și Toma a atins silit coasta lui Dumnezeu pentru a nu se mai îndoi niciodată și a nu ne îndoi nici noi care-i suntem gemeni. Degetul care a pipăit coasta lui Dumnezeu se află neputrezit și plin de sânge la Mănăstirea Santa Cruce de la Roma. Credința sălășluiește dincolo de limitele minții oamenești, așa a exclamat Sfântul Toma când s-a convins că Domnul a Înviat din morți : „Domnul meu și Dumnezeul Meu”. Prin atitudinea sa, Toma a devenit unul din martorii Învieri lui Hristos pentru popor. O părticică din Sfintele lui Moaște se află la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Muntele Athos.”