În Duminica Sfintei Cruci, 19 Martie 2017, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”din Sita Buzăului, protopopiatul Întorsura Buzăului.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus:„ Referatul biblic este scurt dar foarte bogat în înțelesuri duhovnicești. Ne arată că există o singură modalitate, o singură cale pentru mântuire, aceea de a ne unii cu Dumnezeu. Cine dorește să își scape viața cu forțele proprii biologice o va pierde. Cine renunță la voia sa proprie, egoistă și păcătoasă v-a dobândii viața veșnică. Crucea poate însemna o suferință, neputință. neîmplinire, o încercare dar și o permanentă luptă duhovnicească. Neputința noastră o aducem la Hristos ca El să ne ajute să o purtăm. Scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii ne arată că Sfânta Cruce este steag de biruință a lui Hristos asupra păcatului și asupra morții ca semn luminos al Învierii. Taina Învierii este ascunsă în Cruce, ca iubire jertfelnică iar Taina Crucii își arată slava în lumina Sfintei Învieri. Sfântul Isac Sirul ne îndeamnă: „Pomul vieții era Hristos iar acum l-am câștigat prin Sfânta Împărtășanie” de aceea cântăm când ne împărtășim „Trupul lui Hristos primiți și din Izvorul cel fără de moarte gustați.”
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii diaconul Bâgu Andrei a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei Comolău, protopopiatul Întorsura Buzăului Județul Covasna. La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările de renovare și înfrumusețare care s-au executat la catapeteasma bisericii. Mai mulți ctitori și binefăcători au primit distincții și acte de apreciere. Preoteasa Tohănean Marcela a primit distincția Crucea Eparhială pentru mireni.
Sectorul Comunicații Media