În ziua de prăznuire a Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit Sfânta Liturghie în Parohia Zencani, protopopiatul Călimani județul Harghita.

În cuvântul de învățătură ierarhul a spus: „ Astăzi când se împlinesc 40 de zile de când S-a Întrupat Cuvântul lui Dumnezeu din Fecioara Maria Soarele Dreptății și Răsăritul Cel de Sus a coborât pe pământ în chip văzut aducând lumii Lumina Cunoștinței, sărbătorim închinarea noului născut la templu în amintirea eliberării evreilor din robia egipteană. Omul drept și temător de Dumnezeu cu numele Simeon a venit din îndemnul Duhului la templu pentru a primii în brațele sale pe Iisus, rostind cuvintele de rugăciune adresate Creatorului: „Acum slobozește în pace pe robul tău Stăpâne, după cuvântul Tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gatit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor și Slavă poporului Tău Israel”. Cei ce se împărtășesc cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos îl întâmpină pe El așa cum L-a întâmpinat Dreptul Simeon cu bucurie mare.”

La finalul Sfintei Liturghii preotul paroh Friciu Ioan și credincioșii au fost binecuvântați de Preasfinția Sa.

 

Sectorul Media și Comunicații