Astăzi, în Duminica a 28-a după Rusalii, Mănăstirea ,,Schimbarea la Față” din Sita Buzăului, l-a avut în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor, pe Chiriarhul Episcopiei Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Andrei, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de soborul slujitor.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, ierarhul locului a săvârșit slujba de tundere în treapta Rasoforiei, surorii Maria Ioana, care a primit numele de Evghenia. În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul rânduit, Preasfinția Sa a tuns în monahism pe Rasoforele Mitrodora, Matrona și Nona care au primit îngerescul chip, fiind luate sub mantie de către Preacuvioasa Maica,  Schimonahia Loida, stareța mănăstirii.

La chinonic, după frumoasele colinde interpretate de către obștea de maici a mănăstirii, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre Pericopa Evanghelică de astăzi.

,,Astăzi în Duminica a 28-a după Rusalii am ascultat pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, denumită Pilda celor poftiți la cină (Luca 14, 16-24). În această parabolă, Domnul Hristos ne arată chemarea lui Dumnezeu, adresată tuturor oamenilor la mântuire și ne îndeamnă să răspundem cu inima deschisă. A răspunde chemării lui Dumnezeu presupune să ne pregătim spiritual. Pocăința, rugăciunea și milostenia sunt mijloacele prin care ne pregătim sufletul pentru cina cerească.

Această duminică ne amintește să nu fim nepăsători față de chemarea lui Dumnezeu, să-L punem pe El mai presus de orice preocupare lumească și să răspundem chemării cu smerenie și credință. Astfel, vom putea gusta din bucuria vieții veșnice.”

La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, Preacuviosul Părinte Ieroschimonah Ghenadie, duhovnicul mănăstirii a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența și binecuvântarea adusă obștii monahale și credincioșilor.

Răspunsurile la strană au fost date de către obștea de maici a mănăstirii.

© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu