Joi, 28 noiembrie 2024, la împlinirea a 35 de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie, la Mănăstirea Prislop – locul unde își doarme somnul de veci, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, înconjurați de soborul de preoți și diaconi. La slujbă a fost prezent și Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corul așezământului monahal, din care fac parte și eleve ale Seminarului Teologic „Sfânta Ecaterina”.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu a vorbit în cuvântul de învățătură despre îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos de a avea curaj pe calea mântuirii, care nu este o cale ușoară, ci este cale a muceniciei. Înaltpreasfinția Sa a oferit modelul Sfântului Cuvios Arsenie care L-a mărturisit pe Hristos atât prin cuvânt, cât mai ales prin pilda vieții sale, primind la canonizare apelativul de „Mărturisitor”.

Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a adresat cuvânt de mulțumire smerită Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu și tuturor membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru recunoașterea și așezarea Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop în rândul sfinților lui Dumnezeu, împreună cu cei 15 sfinți duhovnici români, mucenici și mărturisitori, ceată binecuvântată de mijlocitori înaintea tronului Sfintei Treimi, care ocrotesc țara noastră. Preasfinția Sa a mulțumit apoi soborului de arhierei, preoți și diaconi împreună slujitori, reprezentanților autorităților locale, Preacuvioasei Maici Starețe Veniamina Lazăr împreună cu obștea așezământului monahal și tuturor credincioșilor pelerini, veniți și astăzi în număr mare la Mănăstirea Prislop.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru cei adormiți, iar apoi soborul slujitor s-a închinat la crucea mormântului Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop unde Părintele profesor Simion Todoran a evocat câteva din învățăturile Sfântului Arsenie, supranumit de credincioși „Sfântul Ardealului”.

Sursă: Episcopia Devei și Hunedoarei