Biserica cu hramul „Sfântul Maree Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Bixad, Protopopiatul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a îmbrăcat, astăzi, 18 august, haină de sărbătoare. Ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și slujba de târnosire la acest sfânt locaș, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Preot, Mogoșescu Mihai, parohul Parohiei Micfalău și administratorul  Parohiei Bixad, a fost hirotesit de către Preasfinția Sa, Iconom Stavrofor. Preasfinția Sa a acordat și câteva acte de cinstire celor care au contribuit și au ajutat la restaurarea acestui edificiu.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Chiriarhul locului care a vorbit despre semnificația sfințirii bisericii, făcând trimitere la citate din Vechiul Testament. „Prin săvârșirea sfințirii bisericii, biserica este dată lui Dumnezeu, apoi în timpul Sfintei Liturghii ne este redată nouă tuturor prin actul de sfințire. Sfântul Dionisie Areopagitul ne spune atât de frumos despre sfințirea bisericii: „Prin vărsarea Sfântului Mir, se îndeplinește sfințirea cea sfântă a dumnezeiescului altar, să poată coborî Dumnezeu pe Sfânta Masa”. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu ca să nu mai înceteze a se săvârși Dumnezeiasca Liturghie, pentru că prin Sfânta Liturghie noi aducem lui Dumnezeu rugăciuni de cerere, de mulțumire și de laudă.”

ACT DE resfințire

Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu împreună lucrarea Sfântului Duh s-a zidit această biserică în anul 1937 din jertfa și darul familiei binecredinciosului inginer Dumitru Bogdan, în timpul păstoririi preotului paroh Dumitru Trifan. Biserica, având formă treflată cu trei abside semicirculare, a fost construită din piatră și cărămidă, a fost împodobită cu iconostas din lemn de stejar sculptat și un candelabru cu 12 brațe în două trepte și a fost pictată partial, între anii 1939- 1940, în tehnica frescă, respectiv turla, cei patru sfinți evangheliști pe pandativi, precum și pronaosul, de către pictorul Costin Petrescu.

Sfințirea ei s-a făcut în data de 2 iunie 1940 de către vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului în fruntea unui sobor de preoți și diaconi și în prezența credincioșilor Parohiei Bixad și a celor din împrejurimi, fiind așezată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Între anii 1945 – 1994 preoţii care au slujit la altarul acestei sfinte biserici, împreună cu comunitatea euharistică, au efectuat lucrări de întreţinere a sfântului locaş. În perioada 1995 – 2017 Preacucernicii Părinți Pr. Dorin-Gheorghe Ciobanu (1995-2000) și Pr. Gheorghe-Vasile Pop (2000 – 2017), în calitate de administratori ai Parohiei Bixad, cu binecuvântarea și sprijinul Preasfințitului Părinte Ioan, primul Chiriarh (1994-2014) al Episcopiei Covasnei și Harghitei, cu osteneala bunilor credincioși din localitate, au executat lucrări de consolidare și reparații a bisericii.

Din data de 1 septembrie 2018 și până în prezent, parohul Parohiei Micfalău și administrator al Parohiei Bixad este PC Pr. Mihai Mogoșescu. 

Cu binecuvântarea Preasfinţitul Părinte Andrei, cel de-al doilea Chiriarh al Episcopiei Covasnei și Harghitei și cu osteneala noului preot administrator  s-au săvârșit importante lucrări: schimbarea învelitorii din tablă a întregii biserici și a clopotniței, consolidarea clopotniței, reparații interioare și exterioare a bisericii, montarea de geamuri din lemn de stejar, a unui proscomidiar nou și a ușii exterioare a Sfântului Altar, restaurarea candelabrului și a clopotelor, montarea candelabrului mic, realizarea ușii principale și a porții de acces în incinta bisericii (ambele din lemn de stejar), reparația gardului din piatră, amenajarea incintei și a aleii principale, precum și înzestrarea sfântului locaș cu odoare noi bisericești pentru uzul liturgic.

Lucrările acestea bineplăcute lui Dumnezeu şi dreptcredincioşilor ortodocşi români din această parte de ţară, cu părintească dragoste luându-le în seamă Preasfinţitul Părinte ANDREI, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a acordat arhiereasca binecuvântare pentru resfințirea acestei biserici, astăzi, 18 august 2024, Duminica a VIII-a după Rusalii.

Cu acest prilej, slujba de resfințire şi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au fost oficiate de către Preasfinţitul Părinte ANDREI – Episcopul Covasnei şi Harghitei, în fruntea unui sobor de preacuvioși și preacucernici părinți preoți și diaconi și în prezența credincioşilor din această parohie și din zonă. 

 Preasfinţitul Părinte ANDREI a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură privind importanța și semnificațiile duhovnicești ale acestui eveniment eclezial împreună cu arhiereşti binecuvântări.

***

În aceste vremuri, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române este Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul României; Mitropolit al Ardealului – Înaltpreasfinţia Sa LAURENŢIU; Episcop al Covasnei şi Harghitei – Preasfinţia Sa ANDREI; Protopop al Protopopiatului Sfântu Gheorghe – PC Pr. Teodor-Florian Mocanu, iar Preotul Paroh sub a cărui îngrijire s-au efectuat lucrările de reparaţii și înfrumusețare a bisericii, fiind PC. Pr. Mihai Mogoșescu.

Bunul Dumnezeu să răsplătească din darurile Sale cele bogate tuturor acelora care şi-au adus prinosul de jertfelnicie şi slujire la lucrările de reparaţii şi înfrumuseţare a acestei biserici, la înzestrarea cu cele necesare cultului şi la cheltuielile legate de resfinţirea acestui locaş de închinare.

***

            „Primească Milostivul Dumnezeu darul tuturor celor care, prin muncă și jertfe de orice fel, după pilda strămoșilor, au zidit această sfântă biserică împreună cu Altarul ei. Voi, urmașii, păstrați-vă credința în Dumnezeu! Nu vă uitați strămoșii cu bunele lor datini! Cultivați dragostea de frați și apărați-vă cu viața Altarul, pământul și neamul, lăsându-le și voi urmașilor voștri, mai întărite, mai înflorite și mai înstărite de cum voi înșivă le-ați moștenit! Izbânda ori pieirea voastră stă în credința și în dragostea dintre voi! Iar Tu, Atotputernicule Părinte, binecuvântează din Cer acest sfânt locaș al Tău și îl păstrează din neam în neam ca pe un neprețuit odor, amintind timpurile de mărire prin care au străbătut virtutea și voința românilor, sprijinindu-se pe credința în Dumnezeu și dragostea de țară!”

† ANDREI

Episcopul Covasnei şi Harghitei

© Episcopia Covasnei și Harghitei