Cu ocazia prăznuirii Soborului Sfinților Apostoli, Paraclisul Episcopal, din incinta Centrului Eparhial al Episcopiei Covasnei și Harghitei și-a serbat hramul. Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, împreună cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la acest sfânt locaș, fiind înconjurați de un sobor sporit de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși veniți la această zi de sărbătoare.
În cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, Ierarhul locului l-a hirotonit întru Ieromonah, pe Ierodiaconul Hrisostom Chiriac, Consilier Economic al Episcopiei Covasnei și Harghitei, pe seama Paraclisului Episcopal ,,Soborul Sfinților Apostoli” și ,,Sfântul Irodion de la Lainici” din incinta Centrului Eparhial.
Preasfințitul Părinte Nestor, la chinonic, a rostit un bogat cuvânt de învățătură, cu acest prilej de sărbătoare: ,,Sărbătoarea de astăzi, prin rânduiala lui Dumnezeu, s-a întâmplat să fie prăznuită în zi de Duminică, zi a Învierii și a bucuriei. În această zi, în prima duminică după Rusalii, nu prăznuim numai Soborul sfinților apostoli, ci pe toți sfinții ortodocși. Este un moment potrivit pentru hramul acestei biserici, sărbătoare de la care pornim ca lucrare misionară a bisericii, lucrarea sfinților apostoli călătorind prin istoria bisericii noastre. Duhul cel Preasfânt este pe pământ și lucrează în Biserică, iar cei care îl primesc pe Hristos devin purtători de Duh Sfânt. Să luam aminte la viața noastră, la modul în care ne găsim locul și slujirea în Biserică. Sfinții Apostoli au dăruit bisericii, prin lucrarea lor, preoția, bucuria cea a slujirii, frumusețea Liturghiei și a slujbelor noastre, împodobite cu odoare și veșminte luminate, simbolizând o pregustare a Împărăției lui Dumnezeu. Cu ajutorul sfinților să cerem ca Dumnezeu să ne ajute să putem dobândi și noi sfințenia. Fiți sfinți pentru că Dumnezeul nostru Sfânt este și fiți desăvârșiti pentru că Tatăl vostru desăvârșit este!”
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Devei și Hunedoarei a oficiat slujba de hirotesie întru Protosinghel a Preacuviosului Părinte Hrisostom Chiriac, oferindu-i cu acest prilej Distincția ,,Crucea Episcopiei Devei și Hunedoarei” ca semn al prețuirii și binecuvântării Preasfinției Sale.
Răspunsurile liturgice au fost acordate de către obștea de maici a Mănăstirii ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, sub conducerea Preacuvioasei Maici, Stavrofora Minodora, Stareța Mănăstirii.
La acest praznic minunat au participat stareți, starețe, duhovnici și protopopi, apropiați ai mănăstirii ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc.
© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu