De Praznicul Înălțării Domnului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Biserica ,,Înălțarea Domnului”, din Parohia Toplița III, Protopopiatul Călimani, județul Harghita.
Preasfinția Sa a adresat celor prezenți un bogat cuvânt de învățătură, definind importanța Praznicului Înălțării Domnului: ,,Biserica noastră strămoșească face astăzi, în ziua slăvitului Praznic al Înălțării Domnului nostru și prăznuirea tuturor eroilor neamului românesc. Sărbătoarea de astăzi poartă numele de Înălțarea Domnului, iar în tropar acest lucru ni se descoperă că fiind săvârșit întru slavă, înaintea ucenicilor Săi. 40 de zile a stat cu ucenicii Săi, iar mai apoi s-au înălțat de la ei. Omenește despărțirea ar fi născut lacrimi, însă troparul ne spune că aceasta a adus ,,bucurie ucenicilor”. Acest cuvânt ,,bucurie” înseamnă făgăduința pe care a făcut-o Domnul Iisus Hristos, care spune: ,,Daca Eu nu mă voi duce, Duhul Sfânt nu va veni la voi”. Așa au luat părinții Bisericii cuvântul scripturistic și l-au așezat în pagină, la cântare, în Tropar.
Sfântul Evanghelist Luca consemnează în Faptele Apostolilor modul în care ucenicii au primit cu ascultare cuvântul Mântuitorului: ,,Și ei petrecând, le-a poruncit lor sa nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui, pe care ați auzit-o de la Mine”. Făgăduința Tatălui este făgăduința venirii în lume a Duhului Sfânt, care pe toate le desăvârșește”.
După otpustul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa l-a hirotesit Iconom Stavrofor pe Preacucernicul Părinte Cojocaru Constantin, slujitor la Capela ,,Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian”, din incinta Spitalului Municipal Toplița.
De asemenea, Preasfinția S-a a acordat, Consilierilor Parohiali ai Parohiei Toplița III, acte de cinstire pentru vrednicia și sprijinul pe care aceștia l-au acordat sfântului locaș.
A urmat slujba parastasului pentru eroii care s-au jertfit pentru libertatea poporului român, credința creștină și țară. Slujba a fost oficiată de Ierarhul locului, împreună cu slujitorii Sfintelor Altare, la Mausoleul Eroilor de la Gura Secului din Toplița, alături de oficialitățile locale și centrale prezente în această zi de sărbătoare națională a poporului român.
© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu