În a patra zi a Postului Mare, la Catedrala Episcopală, a fost săvârșită slujba Pavecerniței Mari și a fost citită a patra parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, de către Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și preoții slujitori. Obștea de maici a Mănăstirii „Sfântul Ierarh Nicolae” a dat răspunsurile la strană.
După otpustul Pavecerniței Mari, Preacuviosul Părinte Protosinghel Filotei Mânzală, Eclesiarhul Catedralei Episcopale, a rostit un bogat cuvânt de învățătură în care a amintit: „În această seară am săvârșit ultima parte a Canonului cel Mare. Acest Canon este cel mai mare datorită lungimii și alcătuirii lui. Canon știm că înseamnă îndreptare, însă acest Canon este un îndreptar al vieții noastre spirituale. Cu alte cuvinte, îl cheamă pe om la o analiză riguroasă a propriei vieți și la asumarea și mărturisirea greșelilor. Să transformăm patimile în virtuți, împlinind porunca iubirii dată de Hristos, prin cuvintele Sfintei Scripturi, ajungând la Lumina Sfintei Învieri oferită nouă tuturor”.
© Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu