La praznicul Sfintei Treimi, credincioşii din Sibiu au venit la Catedrala Mitropolitană din oraş pentru a participa la sărbătoarea hramului. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de cinci arhierei: Înaltpreafinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfințitul Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei și Preasfințitul Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu Vicar al Devei şi Hunedoarei. De asemenea, în soborul slujitor s-au aflat vicarul-eparhial, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, protopopi și consilieri eparhiali, cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, diaconi slujitorii ai sfintelor altare.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Anastasis” al Catedralei Episcopale din Deva, dirijat de Paul Kladni, împreună cu membrii Coralei „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. dr. Dan Alexandru Streza.
Alături de credincioșii veniți în număr mare în costume populare tradiționale românești au participat oficialități centrale, județene și locale precum și comandanți ai forțelor armate din Sibiu.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei a prezentat credincioşilor învăţătura ortodoxă despre Sfânta Treime apoi a vorbit despre Catedrala Mitropolitană din Sibiu aflată în sărbătoare după Rusalii.
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a vorbit despre importanţa hramului Catedralei Mitropolitane ”Sfânta Treime”, despre istoria acesteia și lucrările de înnoire a lăcașului de cult.
La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a oferit distincţia „Crucea şaguniană pentru mireni” domnilor Alexandru Popescu, Alin Jurchela, Claudiu Badea, Constantin Badea, Dorin Stoicescu, Ing. Mihai Muntean, Sebastian Emanuel Stan, Stefan Belanco, și Ordinul pentru femei „Anastasia Șaguna” doamnelor Claudia Costea, Elisabeta Cândea, Gabriela Răduleț și Lucia Stoicescu.
Sursă: Mitropolia Ardealului