La Centrul Eparhial din municipiul Miercurea-Ciuc, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, s-a desfăşurat sâmbătă, 14ianuarie 2023, şedinţa anuală de lucru a AdunăriiEparhiale a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.
Evenimentul a fost precedat de Sfânta Liturghie Arhierească oficiată în Catedarala Episcopală cu hramurile „Acoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Ierarh Nicolae” de către Preasfinţitul Părinte Andrei împreună cu Preacuvioși Părinți Stareți, membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, Preacucernicii Părinţi Protopopi şi membrii clerici ai Adunării Eparhiale, la care au asistat membrii mireni ai acestui organ deliberativ al Eparhiei, alături de credincioşi din municipiul Miercurea Ciuc.
În continuare, în Sala de Ședinţe a Centrului Eparhial s-au derulat lucrările Adunării Eparhiale. În deschidere, Preasfințitul Părinte Andrei a adresat tuturor celor prezenți un cuvânt intitulat „Comuniune între generații”și „Cântarea bisericească și cântăreții bisericești” în legătură cu tematica omagială și comemorativă stabilită de Sfântul Sinod pentru anul 2023.
A urmat citirea rapoartelor pe sectoare, care au reflectat activităţile desfăşurate în cadrul Eparhiei noastre în anul care a trecut, în următoarea ordine:
Plenul Adunării Eparhiale a luat act de amploarea lucrărilor desfășurate în anul 2022 la așezămintelemonahale, unitățile parohiale, protopopești și de la Centrul Eparhial.
După ce rapoartele citite au fost aprobate de către Plenul Adunarii Eparhiale, au urmat căteva luări de cuvânt în care s-au evidențiat : PC Părinte Protopop Dumitru Apostol (Protopopul Protopopiatului Călimani), PC Părinte Protopop Teodor-Florian Mocanu (Protopopul Protopopiatului Sfântu Gheorghe), PC Părinte Protopop Ioan Bercu (fost Protopop al Protopopiatului Sfântu Gheorghe), PC Părinte Protopop Florin Tohănean (fost Protopop al Protopopiatului Buzăul Transilvan), PC Pr. Emil-Antim Nan (parohul Parohiei Gheorgheni I), PC Pr. Pavel Stoica (parohul Parohiei Ariușd), PC Pr. Ciprian Popica (parohul Parohiei Întorsura Buzăului I), dl. Cristinel Glodeanu (Inspector General adjunct al ISJ Harghita, dl. Mircea Iordan – Inspectorul șef al IJP Harghita, dl. Urdă Raul (primarul orașului Întorsura Buzăului), dl. Daniel Corneanu de la Parohia Ciceu și dl. Teodor-Constantin Dobrean de la Parohia Gheorgheni II (consilier județean).
În toate aceste luări de cuvânt au fost apreciate realizările Episcopiei, buna legătură instituțională între Biserică și instituțiile de stat locale și județene în Covasna și Harghita, coeziunea factorilor decizionali ai societății civile din zonă cu Centrul Eparhial și cu unitățile ecleziale în vederea bunei desfășurări a vieții bisericești în Eparhia noastră și s-au adresat mulțumiri Chiriarhului și colaboratorilor din fiecare sector de activitate pentru implicarea în derularea proiectelor amintite în rapoarte.
În privința propunerilor de viitor s-a avut în vedere continuarea proiectelor pastoral-misionare,administrativ-gospodărești, culturale și sociale existente.
Ținând cont de proclamarea de către Sfântul Sinod a anului 2023 ca „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți) în Patriarhia Română”, s-a adoptat hotărârea identificarii la nivelul Centrului Eparhial și al protopopiatelor a unor măsuri de dinamizare a pastorației persoanelor vârstnice și s-a înființat „Fondul social-filantropic „Lada de milostenie”, care va fi constituit prin contribuțiile financiare ale unităților de cult din Eparhia noastră și va fi destinat ajutorării vârstnicilor aflați în situații de risc, persoanelor văduve, orfanilor și azilelor mănăstirești.
În încheiere, Ierarhul a adresat mulţumiri membrilor aparatului administrativ de la Centrul Eparhial și protopopiate, cinului monahal și clerului din parohii,Secretariatului Stat pentru Culte, Secretariatului General al Guvernului României pentru proiectele finanțate, Prefecturilor, Consiliilor Judeţene și Consiliilor locale din județele Covasna și Harghita, precum și tuturor celor care au sprijinit lucrarea Episcopiei Covasnei și Harghitei în decursul anului 2022 și, nu în ultimul rând, membrilor Adunării Eparhiale.
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru binecuvântarea, ajutorul și purtatea de grijă prin care s-au realizat toate aceste lucrări ale Sfintei noastre Biserici strămoșești.