Sâmbătă, 10 septembrie 2022, s-au împlinit 150 de ani de la moartea eroului național Avram Iancu. În această zi un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a sfințit pictura bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Țebea în fața căruia se află mormântul „Crăișorului Munților”. În continuare a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie. Din soborul de ierarhi au făcut parte Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria. La slujbă au participat reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala preoțească „Sacerdotes”, dirijată de Preotul Daniel Balea.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a rostit un cuvânt de învățătură despre rolul pe care îl au sfintele icoane în cadrul cultului Bisericii Ortodoxe și dispunerea acestora pe iconostas și în locașul de cult.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a dat citire mesajului transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la 150 de ani de la plecarea la Domnul a Eroului Naţional Avram Iancu, mesaj intitulat „Avram Iancu, un luptător pentru libertate şi demnitate naţională” (textul intergral poate fi citit aici).
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a vorbit despre idealul pentru care eroul național Avram Iancu a luptat întreaga viață – libertatea și unitatea poporului român. În continuare Arhipăstorul hunedorean a adresat un cuvânt de mulțumire Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru mesajul transmis și pentru binecuvântarea de a fi transmisă în direct slujba de sfințite și Sfânta Liturghie prin intermediul televiziunii Trinitas TV. De asemenea, Preasfinția Sa a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu și Preasfințiților Părinți Episcopi, soborului slujitor, autorităților prezente și tuturor credincioșilor veniți astăzi la Țebea, iar apoi a înmânat ierarhilor împreună slujitori câte un drapel – copie după cel așezat pe mormântul lui Avram Iancu la înmormântarea sa.
Preotul paroh Mirel Petrica a fost hirotesit iconom-stavrofor, ca urmare a ostenelii depuse în vederea pictării lăcașului de cult, iar apoi au fost înmânate acte de cinstire domnului Laurențiu Nistor – Președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnului Călin Petru Marian – Prefectul Județului Hunedoara, domnului Mihaiu Liviu Gorcea – Primarul Comunei Baia de Criș, și credincioșilor care au sprijinit lucrările de renovare ale bisericii.
La mormântul eroului național Avram Iancu a fost oficiată o slujbă de pomenire, iar domnul Mihaiu Liviu Gorcea, primarul comunei Baia de Criș, și domnul profesor Dan Dungaciu au rostit cuvinte de evocare. La final a fost dezvelit și sfințit bustul „Crăișorului munților” așezat la intrarea în Panteonul Moților.