De Praznicul Înălțării Domnului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Înălțarea Domnului” din Toplița – Vale, județul Harghita.
Înainte de otpustul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre pericopa evanghelică care s-a citit astăzi: „Sărbătoarea Înălțării Domnului întru Slavă o prăznuim la 40 de zile după Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aceasta are temei în Sfânta Scriptură la evanghelistul Luca, în capitolul 24, versetele 36 – 53, și în Cartea Faptele Apostolilor, capitolul 1. Sfântul Evanghelist Luca ne arată că Mântuitorul Hristos S-a arătat după învierea Sa ucenicilor Săi, spunându-le: „Pace vouă!”, iar ei au crezut că este o fantomă, o nălucă și Le-a încredințat că duhul nu are carne și oase, apoi Le-a cerut de mâncare. Ei I-au dat pește fript și un fagure de miere. Mântuitorul a mâncat, nu pentru că avea nevoie de hrană, ci pentru ai convinge că El este cel răstignit și înviat. Evanghelia de astăzi ne arată că Domnul și-a luat ucenicii Săi și a mers cu ei spre Betania, pe muntele Eleonului, cale de o sâmbătă, 2,5 km, distanța de la tabăra evreilor până la cortul lui Moise care era templul mobil. Pe Eleon I-a binecuvântat și pe când îi binecuvânta se înălța la ceruri, iar ei s-au închinat Lui și s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare. Erau bucuroși pentru că I-a eliberat de păcate. Această Evanghelie ne arată cum S-a înălțat la ceruri – binecuvântând. Domnul binecuvintează pe cei care îl iubesc pe El, care cred în El și împlinesc voia Lui în viața lor. Biserica trăiește din binecuvântarea lui Dumnezeu, de aceea, în toate slujbele, slujitorii transmit binecuvântarea lui Dumnezeu. Apostolul de astăzi aduce două elemente noi față de pericopa evanghelică: 1. În faptele apostolilor, capitolul 1, versetul 9, se spune: „S-a înălțat și un nor L-a luat de la ochii lor”. Sfinții Părinți ne spun că acest nor luminos care l-a ridicat pe Iisus Domnul este Duhul Sfânt care s-a arătat la Schimbarea la Față pe Tabor. Sfântul Ioan Hrisostom afirmă că acest nor luminos este Tron Împărătesc pe care Tatăl îl oferă Fiului. Sfântul Ambrozie al Mediolanului ne amintește că acest nor luminos este Duhul Sfânt care purcede din Tatăl și se odihnește în Fiul. 2. După ce s-a înălțat la cer întru Slavă, ucenicii priveau la El și au apărut doi bărbați îmbrăcați în haină albă care le-au spus: „Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus, care s-a înălțat de la voi la cer astfel va veni precum l-ați văzut mergând la cer” (Fapte 1; 11). Așa va veni Domnul la a doua Sa venire. Înțelesul duhovnicesc al Praznicului de astăzi este că Domnul S-a înălțat întru Slavă și șade de-a dreapta Tatălui. Ne arată nouă credincioșilor destinația omului care nu este mormântul, ci Slava Tatălui împreună cu Sfinții care sunt casnicii lui Dumnezeu.”
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa i-a pomenit și s-a rugat pentru eroii neamului românesc care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea, credința și demnitatea poporului român.
Preasfinția Sa a oficiat slujba Parastasului pentru eroii neamului la troița de lângă Mausoleul Eroilor de la Gura Secului – Toplița.