Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc.
La Pericopa Evanghelică din Duminica a XXXII-a după Rusalii, Preasfinția Sa a vorbit despre convertirea lui Zaheu Vameșul: „Evanghelistul Luca este singurul care relatează acest episod cu Zaheu, iar în ebraică Zacai sau Zacos care se traduce curat, inocent. Evanghelia ne spune că era șeful vameșilor, ca stare socială era bogat. Serviciul lui funcționa ireproșabil, în schimb erau disprețuiți de către popor pentru că erau angajați în serviciul ocupantului roman. Apoi pentru că adunau mai mult decât prevedea legea ca impozite pentru stăpânirea romană. Erau trădători de neam, lacomi, necinstiți, fără milă față de orfani, față de săraci, față de văduve și de nepăstuiți. Acesta era portretul moral al vameșului Zaheu. Într-o zi prin cetatea Ierihon se răspândește o veste, trece vestitorul Învățător, prietenul păcătoșilor și cel care săvârșea atâtea minuni. Zaheu dorea să-L vadă, dar o piedică se ivi, drumul pe care venea Iisus era plin de oameni, iar Zaheu era mic de statură și nu putea să-l vadă din cauza mulțimii. Nici un concetățean nu îi oferea un loc în față, atunci repede prin minte îi trece un gând, să se urce într-un copac de pe marginea drumului, se urcă într-un sicomor de la marginea drumului ca să-l poată vedea pe Iisus care trecea prin cetate. Când a sosit clipa, Mântuitorul l-a văzut pe Zaheu, se oprește din drum în fața copacului pentru o clipă, două priviri se încrucișaseră, privirea lui Zaheu cu privirea lui Dumnezeu, iar Mântuitorul îi spune: „Zaheu, grăbește-te și te coboară că astăzi trebuie să rămân în casa ta” (Luca 19, 5). Ce onoare pe Zaheu, „s-a coborât și la primit cu bucurie mare” (Luca 19, 6). A urmat o transformare a sufletului lui Zaheu, a unei conștiințe. Zaheu se ridică în picioare în fața tuturor celor din casă și rostește: „Iată, jumătate din averea mea o dau săracilor și dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca 19, 8). Ce cuvinte mari, nimeni din cei de față nu se aștepta să le audă, aceasta este adevărata convertire, nu să renunți la rău ci să corectezi ceea ce ai greșit, cei de afară murmurau că a intrat să găzduiască la un om păcătos. În timp ce afară se clevetea, înăuntru un suflet se convertea, iar convertirea lui Zaheu se sfârșește cu dezlegarea de la Iisus: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia” (Luca 19, 9). Averea pe care o acumulase Zaheu, necinstit, plana ca un blestem nu numai asupra lui Zaheu ci și asupra întregii lui case, soție, copii, părinți și atunci prin cuvintele lui Iisus toți au fost izbăviți de ocara nedreptății lui Zaheu. Mai marele vameșilor va deveni misionar pentru toți ai casei lui.”
În cadrul Sfintei Liturghii Părintele Ierodiacon Dometie Macarie a fost hirotonit Ieromonah pe seama Schitului „Sfântul Ierarh Vlasie” din Municipiul Miercurea Ciuc.
După otpustul Sfintei Liturghii Pc. Părinte Teodor Bijec – Consilier Bisericesc a evidențiat viața și lucrările duhovnicești teologice ale Sfinților trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
La sfârșitul Sfintei Liturghii Ieromonahul Dometie a fost hirotesit Protosinghel. Preasfinția Sa i-a acordat doamnei Gavril Floarea distincția Crucea Eparhială pentru mireni, în urma activității de 32 de ani în funcția de șef birou economic în cadrul Protopopiatului Miercurea Ciuc. Răspunsurile la strană au fost date de către corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc.