Arhiepiscopia Bucureștilor a transmis un comunicat la încheierea Sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou din acest an, care s-a desfășurat în perioada 21-28 octombrie 2021.
Darurile pentru pelerini au fost în valoare totală de aproximativ 220.000 lei. Eparhia le-a distribuit pelerinilor 60.000 de cărți de rugăciuni, 20.000 sticle cu agheasmă și 22.000 de pachete alimentare.
Anul acesta, accesul la raclă s-a făcut în flux unic, pe un singur rând de persoane, cu distanțare socială. Traseul și zona din jurul altarului în aer liber a avut marcaje clare de staționare pentru facilitarea păstrării distanțării, iar voluntarii arhiepiscopiei au distribuit dezinfectant și măști pelerinilor.
Raclele cu moaștele sfinţilor au avut capace transparente care au fost dezinfectate permanent de voluntarii din organizațiile bisericești de tineret.
Text integral:
Daruri binecuvântate pentru credincioșii prezenți pe Colina Bucuriei, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor (21-28 octombrie 2021)
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, hramul Catedralei Patriarhale, a fost organizată în acest an, într-o atmosferă de pace, bucurie duhovnicească şi binecuvântare, în perioada 21-28 octombrie 2021.
Peste 60.000 de credincioși pelerini s-au închinat la Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena, ale Sfântului Nectarie de la Eghina și ale Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, așezate la Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei.
60.000 de cărți de rugăciuni, fiecare carte împreună cu două iconițe ale Sfinților Dimitrie cel Nou și Ioan Iacob de la Neamț, au fost dăruite tuturor acestor credincioși ca dar al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru ei și familiile acestora.
Credincioșii participanți în aceste zile la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Patriarhală și la Altarul de vară al acesteia au primit 20.000 sticle cu agheasmă mică și 12.200 pachețele cu anafură.
Pe parcursul acestei perioade, credincioșii pelerini din Bucureşti și din întreaga ţară, veniți la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, au primit 21.950 pachete alimentare, constând dintr-un sandviș, o eugenie și o sticlă cu apă. Astfel, efortul financiar, susținut de toate cele treisprezece protoierii din eparhie, sub coordonarea Sectorului Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a ridicat la aproximativ 220.000 lei.
Acțiunea comună a Administrației Arhiepiscopiei Bucureștilor și a Administrației Patriarhale, precum și participarea activă și ospitalieră a tinerilor voluntari și a numeroșilor clerici din parohiile Arhiepiscopiei, au făcut posibilă desfășurarea, în foarte bune condiții, a acestui eveniment pastoral misionar semnificativ pentru viața religioasă a credincioșilor, în condițiile respectării normelor sanitare impuse de contextul sever al pandemiei.
Pelerinajul credincioșilor la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou a fost, și în acest an, un prilej de întărire în credință, de comuniune în rugăciune, de binecuvântare şi de nădejde în ajutorul Sfinţilor pentru încetarea pandemiei actuale.
Arhiepiscopia Bucureștilor
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu