Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc și-a serbat hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Inaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu – vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, înconjurați de un mare sobor de preoți și diaconi în prezența unei mari mulțimi de credincioși.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a transmis tuturor preoților și credincioșilor binecuvântarea lui Dumnezeu prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu, spre întărirea credinței în lupta pentru păstrarea credinței strămoșești și a spiritualității neamului românesc. Tuturor le-a transmis curajul care vine de sus, de la Dumnezeu, Doctorul sufletelor și al trupurilor, spre înlăturarea fricii păgubitoare și aducătoare de moarte. La finalul cuvântului Înaltpreasfințitul Părinte a spus: „Hristos să binecuvinteze întreaga lucrare religioasă, duhovnicească și națională în Eparhia sufragană a Mitropoliei Ardealului”.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a adresat cuvinte de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu pentru grija părintească față de eparhia sufragană a Covasnei și Harghitei, Preasfințitului Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu – vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, autorităților locale și centrale prezente, șefilor de instituții, clerului, cinului monahal prezent și poporului binecredincios.
Răspunsurile la strană au fost date de către corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc.