De la ajun la julfă, ler, smirnă, stea…

Există multe cuvinte legate de Postul Crăciunului sau de sărbătoarea Nașterii Domnului pe care le utilizăm din obișnuință, dar nu le știm semnificația profundă. Sunt și regionalisme, ori arhaisme pe care nu le cunoaștem deloc. De aici, nevoia unui mic dicționar dedicat acestei perioade profunde a anului bisericesc.

Ajun

Provine din latinescul adjunium și se referă la ziua dinaintea unui eveniment sau a unei sărbători bisericești.

Ajunul Nașterii Domnului sau Ajunul Crăciunului – 24 decembrie (06 ianuarie după calendarul iulian nerevizuit) este zi de post aspru. În Ajunul Crăciunului, preoții merg la casele credincioșilor vestind Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. În tradiția românească, tot în această zi, se merge cu colindul.

Din punct de vedere liturgic ziua de ajun este una specială. În ajun se oficiază Ceasurile Mari sau Ceasurile împărătești.

Betleem

Betleem (învechit Viflaim, uneori scris Bethleem sau Bethlehem) este orașul Nașterii Domnului Iisus Hristos, dar și cetatea în care s-a născut regele David.

Etimologie: în ebraică „beyt lehem” înseamnă „casa pâinii”, în arabă, „beyt lahm”, „casa cărnii”. Orașul este în Cisiordania, la 10 km sud de Ierusalim.

Ceasuri împărătești

Ceasurile sunt slujbe care fac parte din cele șapte laude bisericești. Se citesc în general în mănăstiri la începutul celor patru sferturi ale zilei.

Ceasurile Mari sau Ceasurile Împărătești– se referă la rânduiala specială a acestor slujbe din ajunul celor mai mari praznice bisericești. Slujbele poartă numele de „împărătești” și pentru că în trecut la ele participau (în Bizanț) împărații.

Colind

Colindele sunt cântece tradiționale intonate în perioada sărbătorii Crăciunului mai ales de copii, dar nu numai. De asemenea, perioada în care se interpretează colinde este relativă. Tradițional, erau 12 zile festive: de la Ajunul Crăciunului (24 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie). În prezent se cântă și se ascultă colinde în toată perioada Postului Nașterii Domnului.

Colindătorii închipuie pe îngerii și pe păstorii care au vestit în urmă cu două milenii că în ieslea Betleemului S-a născut Mântuitorul lumii.

Pe lângă colindatul clasic, în tradiția ortodoxă există și ceremonii mai complexe sau scenete despre Nașterea Domnului, precum „Mersul cu Steaua” sau „Irozii”.

Dar

Pornind de la faptul că magii i-au adus în dar Pruncului Iisus aur, smirnă și tămâie, sărbătoarea Crăciunului și postul care o precede este o perioadă a darurilor. Sărbătorind bucuria Nașterii Mântuitorului în lume, creștinii împart bucurie și celor mai puțin fericiți, își propun să fie mai buni, își oferă daruri unii altora, fac acte filantropice.

Dezlegare

Permisiune privitoare la consumul anumitor alimente în perioada postului. Exemplu: Dezlegare la untdelemn și vin, Dezlegare la pește.

Epifania

Epifania sau Boboteaza se referă la sărbătoarea Botezului Domnului, care în primele secole creștine era celebrată odată cu Crăciunul. (gr. „epifania” – „arătarea Domnului”).

Modificarea datei de serbare a Nașterii Domnului s-a făcut în mod oficial în anul 451, la Sinodul  IV Ecumenic de la Calcedon.

Harți

Termen popular ce desemnează zilele în care se întrerupe postul fie din motive praznicale, fie din motive practice. Zile de harți sunt cele de miercuri și vineri în săptămâna întâi pascală, în săptămâna întâi după Rusalii; de asemenea, miercuri și vineri în perioada dintre Nașterea și Botezul Domnului, miercuri și vineri în „Săptămâna Brânzei”, sărbătorile Nașterii și Botezului Domnului atunci când acestea se întâmplă fie miercuri sau vineri.

Etimologic, termenul „harți” este o prescurtare a termenului grec „artghivourighi”, o formă denaturată a cuvântului armean „araciovoroh” care denumește postul anterior Păresimilor.

Iesle

Ieslea este un jgheab în care se dă de mâncare vitelor și locul în care a fost culcat Pruncul Iisus după naștere. Dreptul Iosif și Maica Domnului se aflau în Betleem pentru recensământ și nu au găsit găzduire decât într-un staul la păstorii care păzeau turmele la marginea cetății.

Ignat

„Ignatul” este numele popular dat sărbătorii Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei. El a fost ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan și al doilea conducător al Bisericii Antiohiei, după Evod.

Pentru credința sa fost chinuit îndelung, apoi aruncat leilor care l-au sfâșiat în arenă. Se spune că el ar fi fost copilul pe care Hristos l-a luat în brațe și a zis „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18:3).

În tradiția populară, ziua de „Ignat” este ziua în care se sacrifică porcii pentru masa de Crăciun.

Irod cel Mare

Irod cel Mare sau Irod I a fost regele Iudeii în timpul Nașterii Domnului (între anii 37 – 4 î.Hr).

Irod este cunoscut pentru reconstrucția celui de-al Doilea Templu al Ierusalimului, dar și pentru cruzimea sa deosebită. Și-a ucis trei dintre propriii fii.

Evanghelia după Matei precizează că Irod ar fi poruncit uciderea tuturor copiilor din Beteleem și împrejurimi – cu vârste de doi ani sau mai mici pentru a-l omorî astfel și pe Iisus, prevestit ca „noul rege al iudeilor”.

Înainte-prăznuire

Pentru pregătirea sufletească a credincioșilor, toate sărbătorile împărătești (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit înainte-prăznuire, înainte-serbare sau preserbare. Ele au, de asemenea, și o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire.

Preserbarea Nașterii Domnului ține cinci zile, începând din 20 decembrie, iar după-serbarea șase zile, sfârșindu-se pe 31 decembrie, când este odovania praznicului.

Întrupare

Întruparea este actul prin care Fiul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, a luat trup omenesc din Sfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, devenind și Fiul Omului.

Actul Întrupării este considerat unul dintre fundamentele mântuirii neamului omenesc, deoarece prin asumarea acestui trup, Fiul a asumat întreaga umanitate căzută prin păcatul lui Adam.

Prin Întrupare, Fiul nu-și pierde calitatea de Fiu sau caracterul dumnezeiesc al Său, ci dumnezeirea Sa rămânând întreagă, devine ceea ce nu era.

Umanizarea lui Dumnezeu nu conduce la pierderea dumnezeirii Lui, ci la îndemnezeirea umanității pe care o asumă. De altfel, nici umanitatea Trupului Său nu devine dumnezeiască după fire, ci își păstrează identitatea omenească, deși se îndumnezeiește.

Julfă

„Julfă”, „Scutecele Domnului”, „turte de Crăciun” sau „Pelincile Domnului” sunt denumirile unui desert tradițional românesc pregătit în Ajun de Crăciun. Preparatul este făcut din turte coapte pe plită și o cremă obținută din fierberea semințelor de cânepă, numită julfă.

Cu acest desert erau întâmpinați preotul și colindătorii care treceau pragul casei în ziua de Ajun.

Ler

„Ler” (leroi, leroloi, lerui, lerului) – cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. Diferiți cercetători au legat termenul „ler” de cuvântul grecesc „Aleluia” sau au făcut trimitere la alți termeni de origine slavo-bulgară sau chiar celtă.

Magi

Evanghelistul Matei relatează că trei magi (regi) de la Răsărit au venit în Ierusalim întrebând unde este regele iudeilor de curând născut, „că am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui”.

După Herodot (și istoricii contemporani), magii erau o castă religioasă persană (meză) sau un trib persan cu atribuții sacerdotale în zoroastrism. De-a lungul timpului, această castă a avut adeseori și atribuții politice în Persia.

Astfel, cei trei magi ar fi fost regii Baltazar al Arabiei, Melchior al Persiei și Gaspar al Indiei.

Maica Domnului

Maica Domnului, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu sau Theotokos (gr.) este persoana cea mai însemnată dintre toți sfinții deoarece a binevoit ca Fiul lui Dumnezeu să ia trup și să se nască din Ea.

În Biserica Ortodoxă, prin hotărârile sinoadelor ecumenice, Fecioarei Maria i se recunosc trei însușiri centrale: Născătoare de Dumnezeu, pururea fecioria și cinstirea cea mai presus de toată creația (iperdulia).

Mesia

Mesia – termen de proveniență ebraică – se traduce prin „Cel Uns” și desemnează persoana aleasă de Dumnezeu pentru a împlini o misiune, făcând referire expresă, în cadrul profețiilor veterotestamentare, la Răscumpărătorul din robia păcatului, Iisus Hristos.

Moș Crăciun

Moș Crăciun este un personaj mitologic care împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (24 spre 25 decembrie). Inspirația inițială pentru acest personaj, devenit comercial, a fost Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

Numele de Moș Crăciun (traducerea englezescului „Santa Claus”) este o versiune a cuvântului olandez „Sinterklaas”, o formă prescurtată pentru „Sint Nikolaas” (Sfântul Nicolae).

Moș Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (270-343), a devenit cunoscut în întreaga lume prin generozitatea sa față de cei nevoiași și prin dragostea lui pentru copii.

De-a lungul timpului s-au spus multe povești și întâmplări despre faptele Sfântului Nicolae. Reprezentativ este exemplul a trei fete pe care sfântul le-a ajutat cu „zestre” pentru a nu ajunge să trăiască în desfrânare.

Sfântul Nicolae a prevenit acest lucru lăsând în casa lor trei pungi cu bani de aur. Pungile cu bani, aruncate printr-o fereastră deschisă, se spune că au căzut în pantofii lăsați înaintea focului să se usuce.

De aici legenda că „Sfântul” sau „Moșul” Nicolae împarte daruri tuturor copiilor în noaptea de 5 spre 6 decembrie, iar copiii lasă pantofii la ușă, așteptând cu nerăbdare cadouri de la Moș Nicolae.

Nașterea Domnului

Nașterea Domnului sau Crăciunul (vezi și Întrupare) este sărbătoarea care actualizează anual nașterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Cea mai veche atestare documentară a sărbătorii este de la sfârșitul secolului al 3-lea.

Până în a doua jumătatea a secolului al 4-lea, Nașterea era serbată odată cu Botezul Domnului.

Smirnă

Smirna este o substanță rășinoasă exstrasă din scoarța unui arbore exotic (Styrax benzoin) care arde răspândind un miros plăcut. Se folosește în medicină, parfumerie, la ceremoniile religioase și la îmbălsămarea morților.

Ca dar al magilor, smirna simbolizează firea omenească a lui Iisus, care avea să moară cu trupul răstignit pe Cruce pentru mântuirea omenirii.

Stea

Steaua de la Răsărit, Steaua Magilor sau Steaua de la Betleem se referă la astrul care i-a condus pe cei trei magi în Betleem la locul Nașterii Domnului. De aici obiceiul mersului „cu steaua”, dar și obiectul liturgic numit „stea” sau „steluță” întrebuințat la Proscomidie și Sfânta Liturghie.

Strămoșii (Domnului)

Expresia „Strămoșii Domnului” se referă la cele 42 de generații de la Avraam până la Iisus Hristos, de trei ori câte 14, arătând lucrarea tainică a Sfintei Treimi din generație în generație pentru mântuirea neamului omenesc: de la Avraam până la David, 14, de la David până la strămutarea în Babilon, 14, şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos, 14.

Genealogia Mântuitorului este prezentată în primul capitol din Evanghelia după Matei.

Tămâie

Tămâia este seva (rășina) solidificată a arborelui exotic Boswelia serratal Floribunda papyrifesa care crește în țări din extremul Orient sau din Africa și care, amestecată cu alte arome, servește la susținerea actelor de cult.

Ca dar al magilor, tămâia reprezintă simbolul dumnezeirii.

Sursă foto: familyeducation.com