Vasile Bănescu a comentat decizia de interzicere a pelerinajului din acest an de la București, cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a reamintit că pelerinajul este o manifestare a libertății religioase și că pelerinii și Biserica Ortodoxă Română merită mai mult respect și încredere din partea autorităților.

„Pelerinajul organizat riguros, în condiții excepționale de respectare a unor reguli aplicate drastic și a căror încălcare (acum imaginară) poate fi sancționată oricând de autorități, este nu doar una dintre expresiile profunde ale libertății religioase responsabile, ci, în actualul context, și o formă benefică de încredere și de respect față de majoritatea oamenilor cuminți și credincioși ai acestei țări”, a spus Vasile Bănescu.

El a deplâns tratarea pelerinilor ca factori de risc pandemic și lipsa de încredere a guvernului în capacitatea instituțională a Bisericii.

„Exercițiile negative de imaginație la cel mai înalt nivel referitoare la comportamentul oamenilor credincioși (declarați aprioric suspecți), la capacitatea de organizare a Bisericii (altfel partener social exemplar al autorităților) și la importanța prezenței și manifestării faptului religios în societate pot fi realmente ofensatoare”, a spus el.

Totodată, el a subliniat că decizia de anulare a pelerinajelor de la Iași și București din acest an încalcă libertatea religioasă.

„Lipsa dialogului interinstituțional, a cooptării în reflecția asupra deciziilor cu impact public major referitoare la suspendarea, fie și temporară, a unor libertăți fundamentale, precum libertatea religioasă, a unor experți în domenii conjunctural conexe ale zonei politicului și sănătății publice, denunță un excesiv superior dispreț față de realitatea socială imediată”, a spus Vasile Bănescu.

„Aceasta e mult mai complexă decât le pare celor ce cred că poate fi oricând și cu orice consecințe modificată”, a adăugat el.

Biserica Ortodoxă Română nu a fost consultată în luarea acestei decizii, așa cum nu a fost consultată nici în interzicerea pelerinajului de la Iași.

Vasile Bănescu a comentat: „Organismul comunitar funcționează firesc doar în stare de echilibru izvorât din discernământ și dialog pentru care Biserica pledează permanent. Ca și pentru respectarea tuturor regulilor de natură sanitară ce se impun acum. Aroganța, autarhismul decizional și solipsismul moral nu au onorat și nu vor onora niciodată pe nimeni”.

Premierul României a anunțat luni că pelerinajul la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din București, care ar fi urmat să aibă loc în ultima săptămână din octombrie, a fost interzis, la fel ca cel de la Sfânta Parascheva de la Iași.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu