În Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, a VII-a după Paști, în 12 iunie 2016, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit Sfânta Liturghie alături de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, în satul natal, la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Huta, comuna Chiuiești, județul Cluj.
Prilejul Hramului Parohiei, dar și cea de-a treia ediție a „Sărbătorii fiilor satului” ce s-a desfășurat în satul Huta a adunat la invitația Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, mai mulți ierarhi ai Bisericii noastre strămoșești, sub protia Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.
Soborul de ierarhi a fost format din : Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și al Strehaiei, care a vorbit celor prezenți despre lupta cea bună pe care trebuie să o ducem în această lume, fiecare pas din viața noastră trebuind să fie orientat spre mântuirea sufletului și dobândirea bucuriei celei veșnice în Împărăția lui Dumnezeu. De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să rămână la fel de apropiați Bisericii lui Hristos și să țină cu tărie la valorile morale și tradiționale ale poporului nostru dreptcredincios român.
La finalul Sfintei Liturghii, soborul de ierarhi, preoți și diaconi au săvârșit slujba parastasului întru pomenirea ctitorilor, ostenitorilor, slujitorilor și credincioșilor adormiți ai parohiei Huta.
La final, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a mulțumit tuturor ierarhilor care au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, pentru binecuvântarea acordată spre a se săvârși Sfânta Liturghie arhierească în satul natal, precum și celor care s-au implicat în organizarea evenimentului festiv și tuturor celor prezenți.
A consemnat Pr.Drd.Panciu Laurențiu-Gabriel
Mai multe informații: http://episcopiadevei.ro/index.php/2016/06/12/sarbatoarea-fiilor-satului-in-localitatea-huta-chiuiesti/