În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Sărmaș, județul Harghita.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus credincioșilor: „Fiul omului când va veni întru slava Sa cu toți sfinții îngeri atunci va ședea pe scaunul slavei Sale. Sfântul Ioan Botezătorul, în Valea Iordanului îl arată pe Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatele lumii, iar celor prezenți le spune: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor, iată securea stă la rădăcina pomului și tot pomul care nu aduce roadă se taie și se aruncă în foc”. Îl prezintă pe Fiul lui Dumnezeu în două ipostaze. Miel – simbolul bunătății, al iubirii, al dragostei și al jertfelniciei, securea – simbol al judecății. În Dumnezeu există bunătate și dreptate, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii a venit să mântuiască lumea, nu să o judece. De adevărurile dumnezeiești nu ne putem ascunde pentru că vine un sfârșit al omului când vine judecata particulară și se pronunță dreptatea lui Dumnezeu. În Evanghelia de astăzi, evanghelistul Matei ne prezintă legile morale, când nu ai legi morale te dezumanizezi, de aceea Iisus Hristos va veni pe tronul slavei Sale ca Judecător, iar faptele noastre ne vor osândi sau ne va trimite la viața veșnică. Dumnezeu este singurul care știe inima omului, iar noi vom fi judecați după inimă pentru că de acolo ies toate răutățile. Faptele bune referitoare la iubirea aproapelui ne vor pregăti Împărăția Cerurilor.”
Răspunsurile la strană au fost date de o parte din grupul psaltic „Anastasios”. La sfârșitul Sfintei Liturghii preotul paroh Truța Aurel Timotei a fost hirotesit Iconom Stavrofor, iar apoi Ierarhul a dăruit copiilor câte o iconiță.