Duminică 29 Mai 2016, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit în mijlocul comunității din localitatea Dobârlău, protopopiatul Sfântu Gheorghe județul Covasna, alături de un sobor de preoți și diaconi.

 

În cuvântul rostit  la sfârșitul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a spus: „ Femeia samarineancă pervertindu-și viața păcătuind cu cinci bărbați iar cu al șaselea trăia în concubinaj de aceea i-a spus Mântuitorului „N-am bărbat”. De aici și neputința femeii de a înțelege tainele lui Dumnezeu. Vedeți dragii mei cum păcatul ne îndepărtează de Dumnezeu și de Sfânta Biserică. Dincolo de starea ei morală samarineanca gândea chiar mai profund decât iudeii și decât conaționalii ei, de aceea Mântuitorul îi spune că închinarea trebuie să se facă în duh și în adevăr (Ioan 4,24). Răspunsul acesta conține cea mai frumoasă definție dată lui Dumnezeu care este Duh și Adevăr. Femeia samarineancă este prima femeie care l-a văzut pe Dumnezeu după femeile mironosițe”.

La momentul potrivit din timpul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Andrei a hirotesit întru iconom stavrofor pe Preacucernicul Părinte Gheorghe Iuga, parohul comunei euharistice iar Preacucernicului Părinte pensionar Gheorghe Băilă în vârstă de 82 de ani și 58 de ani de slujire preoțească, fost paroh în această comunitate i-a acordat dinstincția „Crucea Munților”, fiind cel mai vechi preot slujitor din Episcopia Covasnei și Harghitei.

 

Consilier Comunicații Media Alexandru Moroianu