Duminică, 21 Iulie 2019, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Dobolii de Jos, județul Covasna.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a spus: „Gadara s-au Gherghesa este ținutul din Nord-Estul Țării Sfinte, dincolo de Marea Galileii. Singurul motiv pentru care a venit Mântuitorul în țara gadarenilor este de al vindeca pe demonizat care nu era epileptic. Demonii foarte vicleni au denunțat în public dumnezeirea Mântuitorului: „Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești” (Matei 8; 29), adică înainte de Judecata de Apoi, ei cereau ca să se respecte rânduiala. Demonii nu sunt mai mari decât Dumnezeu, ci Îl roagă să le dea voie dacă îi scoate afară să îi trimită în turma de porci. Mântuitorul le-a dat voie și le face o imensă pagubă materială negustorilor care au fost pedepsiți, iar ei după ce paznicii au fugit în cetate L-au rugat să plece de la ei, nu cumva să le descopere alte păcate. Mântuitorul a plecat în cetatea Sa Capernaum, iar în locul Său a rămas să propovăduiască omul eliberat de demoni și păzitorii turmei.”
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preotul Paroh, Alexandru Nicolae Stoia a fost hirotesit Iconom. Au fost binecuvântate lucrările care s-au efectuat la exteriorul Sfântului Locaș ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir.