Patriarhul Daniel al României, împreună cu membrii Sfântului Sinod, a sfinţit joi Marele Mir în Catedrala Patriarhală. Slujba de sfinţire a avut loc exact la împlinirea a 134 ani de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române de Patriarhia Ecumenică.
În data de 25 aprilie 1885, Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea a trimis mitropolitului primat Calinic Miclescu, în calitate de președinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Tomosul de autocefalie prin care „cu bucurie sufletească binecuvintează Biserica Ortodoxă Română, recunoscând-o autocefală întru toate de sine ocârmuită”.
10 lucruri mai puţin cunoscute despre Sfântul şi Marele Mir
Marele Mir a fost sfinţit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vercernia, oficiată în Sfânta şi Marea Joi, după ce în primele zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri a fost pregătit la Mănăstirea Duminica Sfinţilor Români din Popeşti Leordeni.
La finalul slujbei, Preafericirea Sa a vorbit despre semnificaţiile şi utilizarea Sfântului şi Marelui Mir în cultul Bisericii.
Preafericirea Sa a numit sfântul şi Marele Mir „temelia şi izvorul sfinţirii vieţii Bisericii”, apoi a explicat de ce este întrebuinţat la mirungerea celor nou botezaţi, la sfinţirea lăcaşurilor de cult şi la sfinţirea Antimiselor.
Sfântul şi Marele Mir este temelia şi izvorul sfinţirii vieţii Bisericii, spune Patriarhul Daniel
Preagătirea Sfântului şi Marelui Mir
Pregătirile au început luni cu sfinţirea Mirostirionului, slujbă oficiată de Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, care a binecuvântat şi începutul pregătirilor.
Apoi, în prezenţa unor ierarhi ai Bisericii noastre, Marele Mir a fost preparat conform rânduilelilor bisericeşti din ulei de măsline, vin curat, plante şi aromate.
Fiecare eparhie din Patriarhia Română va primi o cantitate de cinci litri din Sfântul şi Marele Mir care este utilizat la sfințirea bisericilor, antimiselor şi la oficierea Sfintei Taine a Mirungerii.
Mai multe imagini în Galeria Foto.
Foto credit: Basilica.ro/Mircea Florescu